Banca Centrală Europeană va supraveghea 13 bănci din două ţări din zona României, în vederea aderării la zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) a stabilit un cadru de cooperare strânsă cu Banca Naţională Croată (HNB) şi Banca Naţională a Bulgariei (BNB) în iulie şi va prelua acum supravegherea directă a cinci bănci din Bulgaria şi opt din Croaţia, ţări care au aplicat pentru aderarea la zona euro, informează Mediafax.
Romania TV
17 sept. 2020, 05:01
Banca Centrală Europeană va supraveghea 13 bănci din două ţări din zona României, în vederea aderării la zona euro

Budapest Business Journal scrie că dintre aceste bănci, aproape toate sunt subsidiare ale altor grupuri bancare mari care sunt deja supravegheate de BCE deoarece au sediul în Belgia, Grecia, Italia şi Austria.

Croaţia şi Bulgaria sunt unele dintre cele mai sărace economii ale Uniunii Europene, dar vor deveni, probabil, cei mai noi membri ai zonei euro.

Bulgaria are moneda, leva, ancorată deja de ani buni de euro, iar Croaţia are nevoie de euro pentru a înlesni plăţile turiştilor străini, fiind o economie dependentă puternic de banii lăsaţi de aceştia în ţară.

Citeşte şi: Veste bună pentru români! Indicele ROBOR a atins cel mai scăzut nivel după 13 noiembrie 2017

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea 3 luni de neuitat. Începe o perioadă în care visele devin realitate
Capital.ro
Permisul internațional de conducere. Șoferii trebuie să-l prezinte pentru a putea conduce legal
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cel mai mare viscol din toate timpurile. Nămeți de peste 15 metri, 400 sute de morți
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
kanald.ro
Un bărbat din Vaslui și-a agresat soția dintr-un motiv de-a dreptul halucinant! Ce interdicții i-a impus acesta femeii
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Miroslava, apariția care a uimit la TV!
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Văru’ Săndel, dezvăluiri cutremurătoare despre ultimele clipe din viața lui Silviu Prigoană. Care au fost ultimele cuvinte ale
MediaFlux
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari