Băncile din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite nu mai fac tranzacţii cu Qatarul

Unele bănci comerciale din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite nu mai fac afaceri cu instituţiile financiare din emiratul Qatar, din cauza tensiunilor diplomatice din Golf, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Iulian Tudor
06 iun. 2017, 09:55
Băncile din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite nu mai fac tranzacţii cu Qatarul

Creditorii întârzie tranzacţiile până când vor primi instrucţiuni de la băncile lor centrale privind modul în care vor fi gestionate relaţiile de afaceri cu Qatarul. De asemenea, băncile centrale din Emiratele Arabe Unite şi Bahrein au cerut instituţiilor financiare să prezinte detaliat nivelul expunerii lor la băncile din emirat, termenul limită fiind joi, susţin sursele.

Analiştii apreciază că ruperea relaţiilor diplomatice dintre Qatar şi vecinii săi din Golf – Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Bahrein – ar putea costa miliarde de dolari din cauza încetinirii comerţului şi a investiţiilor, precum şi a creşterii costurilor de împrumut pentru statele din regiune, potrivit capital.ro.

Vecinii Qatarului şi-au justificat măsurile prin faptul că Doha ”susţine terorismul”, inclusiv Al-Qaida, gruparea Stat Islamic şi Frăţia Musulmană, confrerie considerată ”teroristă” de către Egipt şi ţări din Golf.

Fondul Suveran de Investiţii al Qatarului, cu active estimate la 335 de miliarde de dolari, ar putea ajuta emiratul să evite o criză economică după ce luni Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Bahrein au decis reducerea legăturilor terestre, aeriene şi maritime cu Doha, acuzând emiratul că susţine terorismul.
Dar o parte a economiei emiratului ar putea fi afectată semnificativ dacă disputa se prelungeşte în următoarele luni, o perspectivă care luni a dus la scăderea pieţei bursiere din Qatar cu peste 7%. Marţi dimineaţă, Bursa de la Doha înregistra un avans de 2,7%.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather anunță vremea pentru luna mai. Fenomenul meteo care pune stăpânire pe toată țara în final de lună
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Stațiunea din România, unde devii alt om. Natura oferă un spectacol unic
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai