Băncile străine au retras 1,8 miliarde euro din Bulgaria în ultimul trimestru din 2011

Băncile străine au retras un miliard şi aproape 800 milioane de euro din filialele lor bulgăreşti, în cel de-al treilea trimestru al anului trecut. Jumătate din bani au fost retraşi de băncile din Grecia, iar restul, de bănci din Italia, Belgia, Germania şi Franţa.
Romania TV
01 feb. 2012, 16:53
Băncile străine au retras 1,8 miliarde euro din Bulgaria în ultimul trimestru din 2011

Procese indentice au loc în mai toate ţările din Europa de Est, cu excepţia Rusiei.

În numai jumătate de an, băncile elene au retras, din sucursalele lor în Bulgaria, 1,4 miliarde euro. În acest mod – constată cotidianul sofiot ‘Sega’ – aceste bănci şi nu numai ele, încearcă să-şi rezolve propriile probleme. În cel de-a treilea trimestru, din băncile bulgare au fost retrase peste 1,7 miliarde. Cea mai mare este „contribuţia”, în ghilimele, a băncilor elene, care şi-au redus fondurile, în Bulgaria, la 18 miliarde euro. Pe locul doi, cu un minus de 286 milioane de euro, se alfă băncile din Italia, urmată de cele din Belgia, cu 248 milioane, Germania – 200 milioane, Franţa – 165 şi Austria – 140 milioane de euro.

Băncile europene folosesc banii din filialele lor bulgare, pentru a limita impactul crizei datoriilor. În ultimii ani căutarea de credite în Bulgaria a scăzut înt-un mod simţitor. În această situaţie, băncile-mame preferă să-şi retragă o parte din fonduri pentru a-şi acoperi scadenţele. Un alt motiv îl constituie scăderea activelor în sectorul nebancar în Bulgaria, prin deprecierea lor în cazul proprietăţilor imobiliare, prescrierea unor credite scadente în vânzări de active. Scăderea totală este apreciată la 5 procente /…/ Produsul Intern Brut.

După cum constată Banca Internaţională a Reglementărilor, BIS, cu sediul în Basel, Bulgaria nu este singura ţară din Europa de Sud-Est din care sunt retrase importante fonduri. Scăderea totală în cel de-a treilea trimestru este evaluat la 77 miliarde de euro. Cea mai mare, 14 miliarde, este, din nou, contribuţia băncilor elene. Importante sume au fost retrase din Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, România, Turcia. Pe primul loc, însă, se află Polonia, care a pierdut trei miliarde de euro. Numai în Rusia, activele băncilor europene au marcat o creştere.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Proprietar de locuință 2025. ANAF și Primăria te obligă să dai declarație, plus plata banilor datorați la stat
Playtech.ro
Unde găseşti cea mai ieftină mâncare din Bucureşti? Cu 70 de lei cumperi 6 preparate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un val de aer rece ne strică minivacanța de 1 Mai. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Ce scrie pe certificatul de deces al Papei Francisc. Care este cauza oficială a morții
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ziua în care România s-a despărțit de cea mai mare valoare a țării. Rămâne pentru totdeauna în memoria românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Se schimbă regulile de pensionare în România: Ce trebuie să știi despre noua lege a pensiilor
MediaFlux
Papa Francisc și-a făcut testamentul înainte să moară: Mormântul meu să fie în pământ, simplu, fără decorațiuni speciale și cu singura inscripție: Franciscus
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta