Banca Comercială Română (BCR) informează publicul că unitățile sale teritoriale retail și centrele de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul în zilele de 12 — 13 aprilie 2015 (Sărbători legale). Programul de lucru cu publicul va fi afișat la loc vizibil în toate unitățile băncii.
CEC Bank anunță că în intervalul 11-13 aprilie unitățile băncii nu vor avea program de lucru cu publicul. Rețeaua de bancomate, serviciile de plăți cu cardul și operațiunile prin Internet Banking vor funcționa normal. Serviciul de Call Center al băncii va fi disponibil non-stop.
Unitățile Băncii Transilvania vor fi închise duminică, 12 aprilie și luni, 13 aprilie. Sâmbătă, 11 aprilie, sediile BT din centrele comerciale sunt deschise între orele 10 și 17. Sucursala BT Italia va fi deschisa sâmbătă, 11 aprilie, între orele 8,30 și 11,30. În data de 13 aprilie, Sucursala BT Italia va fi închisă.
Nici unitățile Raiffeisen Bank nu vor fi deschise în zilele de 12 și 13 aprilie, cu excepția unităților din cadrul hypermarket-urilor și a mall-urilor.
De asemenea, zilele de 11, 12, 13 aprilie sunt nelucrătoare pentru toate sucursalele UniCredit Țiriac Bank.
În zilele de 12 și 13 aprilie 2015, majoritatea agențiilor BRD vor fi închise, cu excepția unor unități situate în centrele comerciale și aeroportul Henri Coandă, care vor lucra conform unui program special.