O bancnotă euro nu va mai putea fi retrasă de la niciun bancomat, dat fiind tendința europeană de a elimina treptat banii cash din toate tranzacțiile. În Franța, unități bancare au restricționat accesul la numerar, reducând disponibilitatea bancomatelor și limitând opțiunile de retragere.
Până la finalul lui 2025, majoritatea băncilor din Franța nu vor mai permite retragerea sa, existând numai trei excepții în acest sens.
La nivel european, se dorește eliminarea treptată a banilor cash, astfel că în viitor toate tranzacțiile vor fi efectuate numai prin intermediul cardurilor. În plus, sectorul bancar trece prin transformări serioase, determinate de costurile ridicate de gestionare a numerarului, cât și de tranziția accelerată către plățile digitale.
Citește și : Singurul supermarket din București deschis duminică, în prima zi de Paște. Programul supermarketurilor din Capitală
Băncile susțin că doresc limitarea retragerilor de la bancomat, pentru că întreținerea lor este costisitoare, iar gestionarea stocurilor de bancnote mici devine din ce în ce mai ineficientă.
În același timp, creșterea utilizării plăților electronice a redus considerabil cererea pentru numerar, iar plățile contactless și tranzacțiile prin aplicații mobile au fost promovate ca fiind sigure, mai rapide și mai ecologice.
În acest context, pe măsură ce băncile din Franța reduc disponibilitatea retragerilor de la bancomat, accesul la numerar a devenit tot mai restricționat. Până la sfârșitul lui 2025, trei instituții financiare vor mai permite retragerile bancnotelor de 10 euro. Este de remarcat că majoritatea băncilor au impus deja un prag minim de 20 de euro pentru retragerea de la ATM.
Doar trei unități bancare vor mai oferi această facilitate, și anume: