Bancpost lansează campania „Ţara ta, Tradiţia ta”, primul proiect de educaţie culturală

Bancpost lansează campania “Țara ta, Tradiția ta” - primul proiect de educație culturală axat pe promovarea patrimoniului UNESCO din România. Peste 4.000 de elevi vor participa la orele de patrimoniu organizate în școlile din București.
Romania TV
13 nov. 2017, 09:11
Bancpost lansează campania

Bancpost lansează o amplă campanie de educație culturală – „Țara ta, Tradiția ta”, ce are ca principal obiectiv promovarea în rândul elevilor, profesorilor și părinților a valorilor din România incluse în patrimoniul UNESCO. Programul are loc în perioada Octombrie – Noiembrie 2017, în rândul elevilor din clasele V-VIII din Școlile din București, și își propune să familiarizeze peste 4.000 de elevi cu lumea fascinantă a celor 15 obiective culturale ale României, incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Pentru că valorificarea patrimoniului cultural local și aprecierea acestuia la adevărata lui însemnătate ne îmbogățește individual și ne consolidează sentimentul de mândrie națională.

Programul cultural „Țara ta, tradiția ta” se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureşti, și este implementat împreună cu Asociația Gaspar, Baltasar & Melchior.
„Este un proiect de educație culturală pe care l-am inițiat cu multă pasiune și implicare, în continuarea acțiunilor constante pe care le dezvoltăm cu succes de susținere a educației și promovare a valorilor culturale românești.

Educația prin și pentru patrimoniu este un program educativ adresat tinerei generații, de cunoaștere a patrimoniului cultural românesc și familiarizare prin practică cu tradițiile și obiceiurile moștenite, elemente definitorii ale culturii românești autentice. Patrimoniul constituie o sursă de identitate națională, iar o discuție despre patrimoniu este, în esență, o discuție despre educație și despre valori naționale”, a declarat Aura Toma, Director Executiv Marketing şi Comunicare Bancpost.

„Susținem cu tărie valorile românești și credem că tradițiile noastre trebuie să fie transmise mai departe către generațiile viitoare. De aceea, Inspectoratul Școlar al Muncipiului București  este alături și mulțumește Bancpost pentru implicare. Școala românească are nevoie să se întoarcă la origini și să le readucă elevilor aminte despre cele mai vechi îndeletniciri ale românilor. Tradițiile reprezintă istoria pe care copiii trebuie să o cunoască și la care să se raporteze în viitor”, spune Ștefana Călinescu Andrei, reprezentant al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Caravana „Țara ta, tradiția ta” este structurată pe două paliere, care vor aduce un plus de valoare prin informație culturală și interacțiune. Astfel, în fiecare școală din București în care va ajunge Caravana, copiii vor participa la:

  • Ora de patrimoniu – sesiune interactivă de prezentare a celor 15 obiective UNESCO din România: bisericile pictate în exterior din Bucovina, centrul istoric al orașului Sighișoara, Delta Dunării, respectiv Călușul, Doina etc.
  • Ateliere practice de meșteșuguri tradiționale susținute de către meșteri populari. În cadrul acestor ateliere, cei mici experimentează bogata moștenire rurală și artistică a poporului român: olăritul, fierăritul, respectiv linogravura.

„Țara ta, tradiția Ta” se încrie în pilonul #bancpostpentrueducatie, în cadrul căruia compania se implică activ în educația noilor generații, atât prin programe de educație bancară, cât și prin acțiuni sau parteneriate specifice, care au ca obiectiv educația activă și armonioasă a copiilor.

DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Spynews
Cristina Pucean se confruntă cu probleme de sănătate! Dansatoarea are nevoie de perfuzii | FOTO
Bzi.ro
Pozele pe care astăzi le-ar vrea șterse au ieșit la suprafață! Cum arăta Melania Trump acum 25 de ani – FOTO
Fanatik.ro
Abonații Orange din România primesc o veste importantă. Noua funcție care le aduce beneficii și chiar premii surpriză
Capital.ro
Se dau 420 de lei în plus la pensie. Cine va primi pensii de peste 3 000 de lei
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Adevarul
Cât de mult a afectat războiul din Ucraina economia României: Impactul este aproximativ dublu faţă de cel estimat pentru celelalte state
wowbiz.ro
Vacanța de vară, mai scurtă! Veste ȘOC pentru acești elevi
Spynews
Vulpița a ajuns cu băiețelul ei la spital. Cum a fost văzută Veronica Stegaru / FOTO
Spynews
Șase persoane au murit și șapte au fost rănite, după un incendiu devastator la un azil de bătrâni. Cum s-a produs tragedia
Evz.ro
Reguli noi pentru închirierea sau vânzarea locuințelor. Vești mari pentru tineri
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Cine a creat rochia purtată de Melania Trump. Cât a costat creația unică a designer-ului care le-a îmbrăcat și pe Hillary Clinton, Laura Bush sau Michelle Obama
Cancan.ro
O mai ții minte pe Maria Olaru? Cum arată acum fosta campioană de la Sydney și prin ce dramă a trecut
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț oficial pentru toți românii: Dragii mei, vă informez...
StirileBZI
O nouă minivacanță pentru români: Când pică Paștele Ortodox și Catolic în 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
David Popovici își extinde portofoliul cu o nouă achiziție imobiliară de peste 100.000 de euro
MediaFlux
RĂSTURNARE la PREZIDENȚIALE! Se RETRAGE din CURSĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce ascunde pălăria Melaniei? Vânătăile?