Într-un sătuc din vârf de munte, preotul satului stătea în faţa bisericii. Deodată aude nişte clopoţei. Se uită în sus pe uliţă şi îl vede pe Ion care cobora spre biserică. Când se uită mai atent, vede nişte clopoţei legaţi la opincile lui Ion.- Ce faci Ioane?- Iaca părinte, vin la spovedanie.- Dar ce-i cu clopoţeii ceia legaţi la opinci?- Părinte, io i-am legat, că m-am gândit io că îs multe vietăţi pe uliţă, furnicuţe, buburuze şi nu vreau să le strivesc cu opincile şi dacă aud clopoţeii, ele o să se dea la o parte din calea mea.- Bine ai gândit fiule, deja ţi-s sunt iertate păcatele! Hai să te spovedesc.- Iartă-mă părinte că am păcătuit.- Păi ce ai făcut Ioane?- Părinte, o ştii matale pe cumnata mea Mărie, a lu’ fratele ăl mare?- O ştiu.- Păi am fost cu Mărie la pădure după lemne, şi am ajuns într-o poieniţă şi mi-a făcut avansuri.- Şi ce ai făcut?- Păi am petrecut cu ea.- Mare păcat Ioane, mare păcat! Dar nu-i bai, clopoţeii de la opinci iartă păcatul ăsta, du-te cu Dumnezeu!- Stai părinte că asta nu-i tot.- Păi?- O ştii părinte pe cumnată-mea Ioana, a lu’ fratele ăl mic?- Da, o ştiu.- Păi am fost cu ea la târg în oraş.- Şi?- Şi pe drum, cum se legăna căruţa, cum mergeam noi am petrecut şi cu ea.- Nu-i bine Ioane, nu-i bine. Trebuie să îţi dau mătănii de făcut!- Stai părinte că nu am terminat.- Păi, ce ai mai făcut, Ioane?- O ştii părinte pe vecina Angela, de la colţul străzii?- Auzi, Ioane, io cred că trebuia să îţi pui clopoţeii ăia în altă parte!