BANCUL ZILEI: Ion şi Maria iau masa în grădină

BANCUL ZILEI: Românii nu şi-au pierdut simţul umorului. 
Alina Costache
07 oct. 2014, 06:54
BANCUL ZILEI: Ion şi Maria iau masa în grădină

Ion vine de la serviciu foarte supărat, pus rău pe ceartă. Măria îl aștepta cu mîncarea pusă pe masă. Atunci Ion, văzînd că totul e în regulă, ia farfuria și o aruncă pe fereastră. Măria, fără să stea pe gînduri, ia masa și scaunul și le aruncă pe geam, spunînd calmă:
– Am înțeles, vrei să mănînci în grădină!

***

Trei ardeleni vin cu trenul de la Bucuresti la Cluj. Pe la Ploiesti unul zice:
– Oof!
Pe la Sighisoara, al doilea zice:
– Oof! Oof!
Pe la Campia Turzii, al treilea zice:
– Oof! Oof! Oof!
Ajung la Cluj si primul zice cu năduf:
– No, bine c-am ajuns, iaca, tăt drumul vorbirăm numai politică, fir-ar!

***

În biroul directorului unei bănci, care tocmai a fost jefuită, intră valvârtej un sergent de poliţie, care i se adresează superiorului său :
– Şefu‘, a reuşit să scape! gîfîie el.
Înfuriat, inspectorul urlă la el :
– Dobitocule!!!! Doar ţi-am spus sa pui câte un poliţist la fiecare ieşire, cum dracu a putut scăpa?!?
– A ieşit pe una din intrări, domnule!

***

La tribunal:
Sotul:
– Intru in casa si-mi vad femeia in pielea goala pe pat, geamul deschis. Ma uit pe geam si vad pe unul in chiloti, alergand. Iau noptiera si arunc dupa el!
Sotia:
– Era cald. M-am dezbracat, am deschis geamul si vad cum intra dobitocul asta pe usa si fara sa zica ceva, arunca cu noptiera pe geam!
Victima:
– Eu sunt sportiv. Alerg in fiecare zi pe acel traseu. Intorc capul si vad cum zboara o noptiera spre mine…
Martorul:
– Eu nici nu stiu ce caut aici! Stateam linistit in noptiera…

***

Ea, nervoasă:
– Să știi că mi-am dat seama că ai chef de ceartă! Adică luni, marți, miercuri, joi, toată săptămâna ți-au plăcut macaroanele cu brânză făcute de mine, iar acum, dintr-o dată, brusc, nu-ți mai plac!!!

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pedepse de neevitat pentru șoferi. Nu mai ai ce face cu mașina
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster