Autorităţile scoţiene au anunţat că oferă ajutoare de 50.000 lire sterline familiilor care acceptă să se mute pe insulele sale. Măsura este menită să ducă la refacerea populației în aceste zone, iar banii sunt acordați în semn de „bun venit”. Guvernul scoțian a precizat că intenționează să ofere 100 de obligațiuni, a căror cost total se va ridica la 5 milioane de lire sterline.
Insulele de Vest și Orkney au înregistrat în ultimul an cele mai mari creșteri ale prețurilor locuinţelor, peste 20%, potrivit datelor Registers of Scotland, ceea ce face ca valoarea obligațiunilor insulare propuse de autorităţile scoţiene să fie mai puțin atractivă. Cu toate acestea, Guvernul a anunţat că nu dă înapoi, iar primele obligaţiuni urmează să fie emis „în vară”.
„Depopularea este una dintre cele mai mari amenințări la adresa comunităților noastre insulare. Orice putem face pentru a inversa tendințele de depopulare ar trebui încurajat. Aceste obligațiuni îi vor ajuta pe oameni să cumpere case, să înceapă afaceri și, în alt mod, să-și facă viața aici pe termen lung”, a declarat parlamentarul scoțian Alasdair Allan, reprezentant al Insulelor de Vest, citat de The Times.
Deşi nu toţi scoţienii văd cu ochi buni măsura, propunerea a atras atenţia multor oameni, în special a unora care provin din zone îndepărtate, cum ar fi America de Sud, și care își doresc să înceapă o viață nouă în Scoția.