Barack Obama a promulgat o lege care îl privează pe ambasadorul iranian la ONU de viză pentru SUA

Preşedintele american Barack Obama a promulgat vineri o lege prin care ambasadorilor ONU consideraţi ameninţări la adresa Statelor Unite sau care au participat la "activităţi teroriste" li se refuză viza pentru SUA, un text de lege care-l vizează direct pe ambasadorul iranian la Naţiunile Unite, informează sâmbătă AFP.
Iulian Tudor
19 apr. 2014, 05:52
Barack Obama a promulgat o lege care îl privează pe ambasadorul iranian la ONU de viză pentru SUA

Statele Unite au anunţat marţi că nu-i vor acorda viză ambasadorului ales de Iran la ONU, Hamid Aboutalebi, din cauza rolului său în luarea de ostatici la ambasada americană la Teheran, în 1979.

Barack Obama a subliniat vineri, într-un comunicat, că această lege reprezintă mai mult o „recomandare” şi nu intră în contradicţie cu puterea discreţionară a preşedintelui de a accepta sau nu cererea de acreditare a unui ambasador.

Legea adoptată de Congresul american la 10 aprilie interzice intrarea pe teritoriul american a „oricărui reprezentant al Naţiunilor Unite care constituie o ameninţare pentru securitatea naţională sau a participat la activităţi teroriste vizând Statele Unite sau aliaţii lor”.

În principiu, Statele Unite sunt obligate să acorde vize diplomaţilor acreditaţi la ONU, al cărei sediu se află la New York, însă Departamentul de Stat american a reamintit de curând că pot exista excepţii „în anumite circumstanţe”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
Playtech.ro
Ce s-a descoperit în organismul unuia dintre medicii rezidenţi din Iaşi? Detaliul care îl putea salva de la moarte
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Amenințarea invizibilă. Noul val de escrocherii care lovește România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Pact secret cu Băsescu și Udrea. Românii sunt în stare de șoc acum: Înțelegere ocultă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Întârzie pensiile în luna mai! Anunțul Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH