Şeful de la Casa Albă i-a cântat Maliei, care împlinea 18 ani, o serenadă, mai exact o variantă în stil propriu a celebrei urări „Happy Birthday”.
Malia Obama a împlinit 18 ani în data de 4 iulie, de Ziua Americii, iar la petrecerea de la Casa Albă, el a profitat de coincidenţă şi i-a dedicat fiicei sale melodia.
Obama a urcat pe scenă şi a declarat că a ţinut neapărat ca, prin gestul lui, a vrut astfel să o mai îmbrăţişeze o dată înainte ca noaptea petrecerii să se sfârşească.
„Întâmplarea face că sărbătorim ziua de naştere a ţării noastre în aceeaşi zi în care s-a născut fiica mea cea mare, Malia… Aşa că… Un „La Mulţi ani” rapid pentru Malia!”, a spus Obama, potrivit România TV.
Chiar dacă talentul preşedintelui Americii nu a fost comparabil cu cel al vedetelor din lumea muzicii, Malia a fost impresionată de gestul tatălui ei şi i s-a alăturat pe scenă, unde l-a îmbrăţişat şi sărutat în faţa tuturor.
„Mulţumesc tuturor! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Dumnezeu să binecuvânteze America!”, a încheiat preşedintele.