Robin Williams a murit. Preşedintele american Barack Obama l-a descris pe Williams ca fiind „unic”. „Robin Williams a fost aviator, doctor, geniu, dădacă, preşedinte, profesor, Peter Pan şi orice altceva. Dar a fost unic”, a spus Obama, adăugând: „A venit în vieţile noastre ca un extraterestru şi a sfârşit prin a atinge orice element al spiritului uman. Ne-a făcut să râdem. Ne-a făcut să plângem. Le-a oferit gratuit şi cu generozitate talentul său nemăsurat celor care aveau nevoie mai mult – de la trupele noastre din străinătate la cei marginalizaţi de pe străzi”.
Robin Williams A MURIT. Prima ipoteză: Actorul s-a SINUCIS
Poliţia din Marin County, din statul american California, informează într-un comunicat că un „individ de sex masculin, declarat mort la ora 12.02, a fost identificat drept Robin McLaurin Williams, în vârstă de 63 de ani, rezident în Tiburon, în California” şi că o cauză probabilă a decesului ar fi „sinuciderea prin asfixiere”.
Poliţia a anunţat deja iniţierea unei anchete „cu privire la cauzele şi circumstanţele decesului”.
Williams a fost văzut ultima dată în viaţă de soţia sa, duminică seară, în jurul orei locale 10.00.
O autopsie este programată pentru marţi, la biroul de medicină legală din Marin County.