Barack Obama, primul mesaj după victoria democraților în SUA: Trebuie să punem bazele pentru viitor

Fostul președintele al SUA, Barack Obama, a salutat victoria candidaților democrați și le-a transmis noilor majorități din Congres să folosească următorii doi ani pentru a produce schimbări.
Viorel Dobran
04 nov. 2026, 09:55
Barack Obama, primul mesaj după victoria democraților în SUA: Trebuie să punem bazele pentru viitor

Fostul președinte Barack Obama a salutat miercuri „valul albastru” care a propulsat candidații democrați în funcții la nivel național, în urma alegerilor din Statele Unite, conform NBC News.

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, acesta a spus că „poporul american a transmis un mesaj clar: își dorește o politică ce unește oamenii, în loc să-i dezbine, și lideri care oferă soluții concrete la provocările cu care se confruntă”.

Alegeri SUA 2026. Trump a pierdut controlul întregului Congres, victorie istorică pentru democraţi

Fostul președinte american a scris că rezultatele au fost posibile datorită candidaților care au reușit să câștige în toate regiunile țării, inclusiv în zone unde era considerat că democrații n-au șanse.

„Aceste rezultate au fost posibile doar pentru că, în fiecare regiune a țării, s-au prezentat candidați remarcabili – inclusiv în zone considerate anterior drept cauze pierdute”, a declarat Obama.

„Aceștia provin din medii diferite și reprezintă o gamă variată de perspective politice, însă sunt uniți de valori comune, de credința în serviciul public și de angajamentul de a pune pe primul loc cetățenii din circumscripțiile și statele pe care le reprezintă.”

Barack Obama și-a prezentat în scris și viziunea asupra modului în care ar trebui să acționeze noile majorități democrate din Senat și Camera Reprezentanților.

ALEGERI SUA 2026. Republicanii obțin o victorie importantă într-un teritoriu condus de democrați. Reacția lui Donald Trump: „Uau, sper că este un semn al lucrurilor care vor urma!”

El a declarat că, deși actuala administrație mai are doi ani de mandat, democrații trebuie să folosească timpul pentru a produce schimbări și pentru a pregăti viitorul.

„Deși actuala administrație mai are doi ani de mandat, sarcina noastră acum este să ne suflecăm mânecile, să operăm schimbări acolo unde avem puterea de a o face, să prevenim alte daune și să punem bazele pentru viitor”, a scris fostul președinte.

Barack Obama a părăsit Casa Albă în urmă cu aproape 10 ani, dar a revenit în campania electorală în ultimele săptămâni, când a participat la evenimente alături de mai mulți candidați democrați.

Printre acești democrați s-au numărat Jon Ossoff, candidat pentru Senat în Georgia, și Sherrod Brown, candidat în Ohio.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT