Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, plutonierul major Ionuţ Cârciumaru, accidentul s-a petrecut în jurul orei 15.00, în dreptul localităţii Vişina Veche, când un bărbat de 32 de ani, din localitate, aflat într-o căruţă, a vrut să traverseze calea ferată.
În momentul în care a văzut că se apropie trenul, un tren de călători care circula pe ruta Caracal – Corabia şi aparţinea operatorului Regiotrans, calul care tracta căruţa s-a speriat, iar atelajul a fost lovit în plin de tren.
În tren se aflau aproximativ 20 de călători, iar unul dintre aceştia a sunat de urgenţă la 112 şi a anunţat tragedia.
„Garda de Intervenţii Vişina din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt a fost solicitată să intervină pentru acordarea de îngrijiri medicale unei victime. Din nefericire, în momentul în care cadrele medicale SMURD au ajuns la faţa locului, bărbatul era mort”, a declart plutonierul major Ionuţ Cârciumaru.
Potrivit reprezentanţilor Regiotrans, mecanicul de locomotivă susţine că a încercat să evite impactul, însă nu a reuşit acest lucru. „În tren se aflau aproximativ 20 de călători, zece dintre aceştia au plecat cu mijloace proprii către destinaţie, Corabia. Ne pare rău de acest eveniment, însă mecanicul susţine că a încercat să evite impactul”, a spus Marian Ghidura, şef secţie Regiotrans.
Trenul de călători a plecat, sâmbătă, din gara Caracal la 14.10 şi trebuia să ajungă în gara Corabia la 15.15.
Reprezentanţii Regiotrans au dat asigurări că cei aproximativ zece călători care au rămas în tren vor pleca de la Vişina Nouă în jurul orei 17.00, până la destinaţie aceştia având de parcurs zece kilometri.