Bărbat din Botoșani, care s-a VACCINAT anti-Covid de TREI ori cu Pfizer, anchetat penal. A explicat că a început să audă și să vadă mai bine după rapel și vrea și a patra doză

Un bărbat din județul Botoșani, în vârstă de 49 de ani, e anchetat penal după ce s-a vaccinat de trei ori anti-Covid cu Pfizer, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.
Claudia Simion
18 mai 2021, 11:37
Bărbat din Botoșani, care s-a VACCINAT anti-Covid de TREI ori cu Pfizer, anchetat penal. A explicat că a început să audă și să vadă mai bine după rapel și vrea și a patra doză

Bărbatul din județul Botoșani, de 49 de ani, e anchetat penal după ce s-a vaccinat de trei ori anti-Covid cu Pfizer. S-a prezentat la un centru de vaccinare din municipiul Dorohoi și a cerut să fie vaccinat. El nu a precizat și faptul că făcuse deja rapelul.

″În acest caz am întocmit dosar penal pentru fals în declaraţii”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

La rândul său, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei, a anunţat declanşarea unei anchete administrative pentru a se stabili condiţiile în care persoana respectivă a reuşit să obţină a treia doză de vaccin.

“Fiind foarte aglomerat, probabil nu s-a aşteptat validarea în sistemul informatic şi a intrat în zona de vaccinare, unde a primit doza de vaccin. După ce i-a fost injectată doza, a declarat că a avut rapelul la vaccinul Pfizer în urmă cu o săptămână şi că a primit a treia doză. Între timp, în sistemul informatic au apărut datele şi că într-adevăr a fost vaccinat în urmă cu o săptămână. DSP a demarat o anchetă pentru a stabili exact firul evenimentelor”, a precizat Adăscăliţei.

După administrarea dozei, bărbatul vaccinat a treia oară a rămas câteva ore sub supravegherea medicului din centrul de vaccinare, după care a fost transferat la Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Dorohoi.

“Pe tot parcursul zilei nu a prezentat niciun simptom sau o reacţie adversă post-vaccinare. Medicul de la Camera de Primiri Urgenţe i-a recomandat şi un examen psihiatric. El este monitorizat în continuare de colegii mei din DSP pentru a se asigura că nu sunt și alte probleme după vaccinare. Momentan nu a fost nicio reacție adversă la vaccin”, a adăugat directorul Direcţiei de Sănătate Publică.

Bărbatul a mărturisit că a vrut să se vaccineze cu a treia doză pentru că, după ce a primit rapelul, a început să vadă mai bine, să audă mai bine. Acesta a spus că își dorește chiar și a patra doză.

Cazul a intrat şi în atenţia Poliţiei, oamenii legii fiind sesizaţi de către personalul medical din Dorohoi. Declaraţiile celor implicaţi erau, însă, puţin contradictorii, poliţiştii fiind informaţi de faptul că prima dată când s-a încercat validarea buletinului persoanei respective, acesta ar fi fost validat, însă apoi sistemul a realizat eroarea, dar vaccinul fusese deja făcut.

„În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii. Urmează ca la finalul anchetei să fie dispuse măsurile procedurale”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul e cuvânt al IPJ Botoşani.

Valeriu Gheorghiţă, despre cazul bărbatului din Botoşani vaccinat cu a treia doză de vaccin

„Ştiu despre acest caz. Am avut raportul medicului coordonator de centru. Am citit în detaliu tot ce s-a întâmplat. Din păcate, sunt persoane care ascund anumite detalii, şi le asumă la chestionarul de triaj care este semnat de pacient. A fost pur şi simplu… Acea persoană nu a vrut să declare că a mai fost vaccinată cu cele două doze de Pfizer în mod intenţionat, aşa cum reiese din acel raport.

A vrut să primească şi cea de-a treia doză și, mai mult decât atât, ar fi vrut să primească şi cea de-a patra doză. La momentul triajului, dacă se scanează cartea de identitate, pacientul e verificat şi se poate regăsi dacă a mai primit sau nu vaccin şi dacă este înregistrat.

Fiind vaccinare la un centru tip drive through şi o solicitare foarte mare în ziua respectivă, evident că de cele mai multe ori ne bazăm pe spusele oamenilor când şi semnează acest lucru. Tocmai de aceea, nu s-a scanat anterior vaccinării cartea de identitate pentru a se vedea dacă persoana fusese vaccinată”, a explicat dr. Gheorghiţă

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Ce este permisul de conducere internațional. Cum îl obții rapid în România, unde îl poți folosi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Proiectul odios al lui Ceaușescu, în care au murit peste 400 de români, din nou funcțional
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi locuri pe care nu ai voie să parchezi. Amenzi de până la 1.500 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte