Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat, duminică, că în urmă cu o zi administratorul unei societăţi comerciale din Şimleu Silvaniei a sesizat Poliţia că mai multe persoane fură de pe proprietatea firmei materiale feroase, cu o căruţă.
Un poliţist a mers la societatea respectivă şi a obţinut indicii cu privire la direcţia spre care plecaseră hoţii, astfel că a pornit în urmărirea lor şi i-a localizat într-un cartier din oraş.
„Într-o căruţă a acestora se aflau bunurile furate, despre care trei suspecţi au spus că le-au cumpărat, dar au refuzat să-i spună agentului de Poliţie de la cine şi au devenit agresivi, înjurându-l şi ameninţându-l”, a declarat Tincuţa Dumuţa.
Potrivit acesteia, cei trei suspecţi, băuţi fiind, au opus rezistenţă în momentul în care poliţistul ar fi vrut să îi ducă la secţie, l-au lovit cu pumnii, picioarele şi o piatră şi i-au rupt cămaşa uniformei, încercând să fugă.
În timpul urmăririi, poliţistul a tras un foc de armă şi l-a rănit pe unul din suspecţi. Poliţistul a chemat imediat o ambulanţă, dar echipajul medical a constatat că bărbatul murise.
În acest caz, Poliţia face cercetări sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.