Bărbaţi CONDAMNAŢI pe NEDREPT, ELIBERAŢI după 30 DE ANI din închisoare VIDEO

Doi americani, condamnaţi în urmă cu 30 de ani pentru violarea şi uciderea unei fete de 11 ani, au fost eliberaţi. Teste ADN au arătat că cei doi nu se aflau la locul faptei.
Filip Stan
03 sept. 2014, 08:01
Bărbaţi CONDAMNAŢI pe NEDREPT, ELIBERAŢI după 30 DE ANI din închisoare VIDEO

Doi fraţi din Statele Unite fuseseră condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru violarea şi uciderea unei fete de 11 ani, însă teste ADN făcute recent au arătat că ei nu se aflau la locul faptei, potrivit Sky.

Citeşte şi Pedepse feudale: În Japonia este încă în vigoare condamnarea la MOARTE prin SPÂNZURARE

Henry McCollum şi Leon Brown, fraţi vitregi cu probleme mintale, au fost condamnaţi în 1983 pentru violarea şi uciderea unei fete de 11 ani. Cei doi aveau atunci 19, respectiv 15 ani, însă dezvoltarea lor psihică era a unor copii de 9 ani, potrivit medicilor. După 5 ore de interogare, McCollum a recunoscut crima. În timp ce fratele său a semnat o declaraţie scrisă de poliţie. Mai târziu, la tribunal, ei au negat faptele, dar au fost condamnaţi la moarte.

Câţiva ani mai târziu, pedeapsa lui Brown a fost comutată în închisoare pe viaţă. Tehnicile moderne de investigare au permis, însă, reanalizarea cazului. Iar analiza ADN a unui muc de ţigară şi a unei cutii de bere găsite la faţa locului au arătat că acestea aparţineau unui bărbat de 74 de ani, care locuia în zonă. Mai mult, acesta fusese condamnat pentru violarea şi uciderea unei alte tinere. Judecătorii au decis eliberarea imediată a celor doi.

Citeşte şi Un român cere DESPĂGUBIRI de 1 MILION de EURO, la CEDO, pentru că a fost condamnat pe nedrept

Familia celor doi este uşurată, în primul rând că Henry McCollum nu mai riscă să fie executat.

Am aşteptat ani şi ani, ne-am păstrat credinţa, ne-am rugat la Dumnezeu să facă ceva, a făcut ceva, iar Henry trăieşte„, a declarat tatăl bărbaţilor.

Rămâne de văzut dacă cei doi vor cere despăgubiri.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
De sâmbătă, 1 martie, de la ora 8, patru zodii redescoperă fericirea. Se întâmplă lucruri fabuloase în viețile lor
Capital.ro
Lovitură pentru românii cu mașini mai vechi de 10 ani. Vor plăti chiar și peste 9.000 de lei
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Presa maghiară, alarmată de declarațiile lui Călin Georgescu: „Promovează deschis ideile Gărzii de Fier antisemite și antimaghiare”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Imaginile durerii, la priveghiul lui Paul Fantezie. Florin Salam devastat, Liviu Puștiu cântă printre suspine / FOTO
Evz.ro
O semnătură care devine obligatorie în România. Legea intră în vigoare la 1 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
De luni, elevii din Republica Moldova intră în vacanța de primăvară! Când vor reveni copiii la ore
Cancan.ro
Ultimele minute din viața fotbalistului Luca Manolache. I s-a făcut rău, s-a dus la baie și a început să…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Procurorii au ridicat cortina: Lovitură de stat!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Francis Ford Coppola, încântat de premiul Razzie pentru Cel mai prost regizor
MediaFlux
Recalcularea pensiilor 2025. Peste 1 milion de români vor primi mai mulți bani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arsenalul invincibil al României: armele noastre secrete, imposibil de contracarat!