Bărbaţi puternic înarmaţi, arestaţi pe autostradă. Fac parte dintr-o grupare care nu recunaşte legile americane şi mergeau să se antreneze

Unsprezece bărbaţi puternic înarmaţi şi îmbrăcaţi în uniforme militare au fost reţinuţi sâmbătă în apropiere de Boston, în statul Massachusetts, după ce ar fi fugit de poliţie şi ar fi determinat închiderea unei importante autostrăzi pentru a-şi negocia predarea
Daniel Spătaru
03 iul. 2021, 22:23
Bărbaţi puternic înarmaţi, arestaţi pe autostradă. Fac parte dintr-o grupare care nu recunaşte legile americane şi mergeau să se antreneze

Indivizii au declarat că sunt membri ai unei organizaţii numite Rise of the Moors şi, potrivit autorităţilor, nu recunosc legile americane, dar susţin că sunt paşnici, deşi erau înarmaţi potrivit CNN.

Doi dintre bărbaţi au fost duşi în arest în zori, în timp ce poliţiştii au negociat cu liderii, în încercarea de a obţine predarea paşnică a acestora. Alţi şapte au fost reţinuţi după ora locală 10:00, potrivit poliţiei, care a rămas la faţa locului şi a descoperit alţi doi indivizi, ceea ce ridică numărul persoanelor arestate la 11.

Nu au fost raportate focuri de armă şi nimeni nu a fost rănit în timpul incidentului, care a început în jurul orei locale 01:00, când un poliţist rutier a văzut două maşini oprite pe banda de urgenţă, iar în jurul lor se afla un grup de bărbaţi înarmaţi cu puşti şi pistoale, potrivit poliţiei.

Membrii grupului, al cărui lider autodeclarat a spus poliţiei că bărbaţii călătoreau din Rhode Island în Maine pentru a se antrena, s-au împrăştiat într-o pădure din apropierea autostrăzii interstatale 95, după ce poliţiştii le-au cerut actele şi permisele de portarmă.

Citeşte şi Revoltă în rândul parlamentarilor ucraineni după o paradă militară a femeilor-soldat pe tocuri: „Este o tortură. Aşa ceva este posibil numai într-un stat totalitar” GALERIE FOTO

Poliţia a închis autostrada în apropiere de Wakefield, la circa 25 de kilometri nord de Boston, şi le-a cerut locuitorilor „să se adăpostească”. Între timp, autostrada interstatală a fost redeschisă.

Colonelul de poliţie Christopher Mason a declarat în jurul orei locale 7 a.m., într-o conferinţă de presă, că poliţia intenţionează să negocieze cu grupul.

Pe măsură ce timpul trecea, unii membri ai grupului au stat de vorbă cu poliţiştii în apropierea maşinilor lor, în timp ce alţii au rămas ascunşi în pădure, potrivit presei locale.

Citeşte şi Vladimir Putin a aprobat noua Strategie de Securitate Naţională. Documentul incrimnează SUA şi aliaii săi că atentează la valorile tradiţionale ruse

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Locul din Grecia unde turiștii sunt jefuiți pe bandă rulantă. Un român a pățit-o deja: ”Nu lăsați nimic la vedere”
Capital.ro
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
Playtech.ro
Gest superb! Cum a ”salvat-o” Nadia Comăneci pe Serena WIlliams la ceremonia JO de la Paris
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Viața de playboy a lui Petru Groza, în anii '50. Se fălea cu amantele de lux: „Îmi permit să fiu necredincios, dar numai cu ceva mai tânăr”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Alan Abel, cel mai mare farsor al secolului XX. Una dintre născocirile sale a durat șase ani
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala vieţii'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Va fi noua ordine mondială! Viktor Orban, anunţ în România: Centrul dominant al lumii
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Donald Trump continuă mitingurile în aer liber, ignorând recomandarea Secret Service după tentativa de asasinat
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!