Bărbatul arestat pentru că a violat şase copii în decurs de o oră şi jumătate a fost trimis în judecată

Bărbatul de 59 de ani din Arad, care a fost arestat în luna martie pentru că ar fi violat şase copii în decurs de o oră şi jumătate, pentru a se răzbuna pe părinţii acestora, a fost trimis în judecată, procurorii finalizând cercetările în acest caz.
Romania TV
10 mai 2017, 09:32
Bărbatul arestat pentru că a violat şase copii în decurs de o oră şi jumătate a fost trimis în judecată

Conform unui comunicat de presă remis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Gheorghe Colompar, aflat în stare de arest preventiv, pentru şase infracţiuni de viol.

”Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 02.03.2017, în intervalul orar 20:30-22:00, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale orale cu un număr de şase copii, cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, sub ameninţarea unor violenţe şi profitând de vârsta fragedă a persoanelor vătămate”, precizează comunicatul.

Agresorul are 59 de ani, este de etnie romă şi locuia în oraşul Sântana, de unde provin şi copiii violaţi.

Anchetatorii declarau, la vremea respectivă, că bărbatul şi-a justificat violurile prin faptul că era în conflict cu părinţii copiilor, care îi sunt vecini, şi ar fi dorit să se răzbune pe aceştia. Suspectul i-ar fi luat de copii şi i-ar fi dus la el acasă, unde i-ar fi supus perversiunilor sexuale.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Judecătoriei Chişineu-Criş.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Țara care a început să colecteze păianjeni veninoși. Localnicii sunt rugați să prindă insectele în borcane și să le predea punctelor de donații
Capital.ro
Legenda României a murit! Moartea sa a îndurerat întreaga țară. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
O metodă nouă de fraudă. Mulți români au fost păcăliți
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
O tânără de 35 de ani murit după ce a fost lovită de o bucată de gheață căzută de pe bloc. Aceasta se afla într-o zonă rezidențială din Chiajna, Ilfov
Cancan.ro
Nepotul lui Florin Salam, condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de droguri. Filat doi ani de DIICOT şi prins în flagrant şi-a primit pedeapsa!
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Kelemen Hunor critică decizia României de a nu solicita ajutor NATO pentru războiul hibrid
MediaFlux
SE INCHEIE RĂZBOIUL. Ucraina a acceptat acordul cu SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Brigitte Macron: ținta conspirațiilor absurde și triumful adevărului în fața dezinformării