Coordonatorul SMURD Iaşi, medicul Diana Cimpoeşu, a declarat duminică că bărbatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale, în cursul nopţii, la Spitalul „Sfântul Spiridon”, starea acestuia fiind în continuare critică, potrivit Mediafax.
„Pacientul a fost operat şi se află la terapie intensivă. Este în stare de comă. Au fost suturate toate leziunile, dar din punct de vedere neurologic pronosticul este rezervat. Să vedem evoluţia sa din punctul de vedere cerebral”, a spus medicul Diana Cimpoeşu.
Ea a precizat că în urma intervenţiei chirurgicale şansele de supravieţuire au crescut întrucât „problema şocului hemoragic a fost rezolvată”.
Sâmbătă seară, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a intrat în coaforul aflat la parterul Căminului studenţesc T 17 de pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iaşi, unde lucra soţia sa, şi a înjunghiat-o pe aceasta de mai multe ori. Ulterior, el s-a aşezat în genunchi lângă trupul femeii şi a încercat să se sinucidă, înjunghiindu-se cu acelaşi cuţit.