Bărbatul cu cele mai multe piercing-uri din lume nu a fost primit în Dubai

Bărbatul cu cele mai multe piercing-uri din lume, germanul Rolf Buchholz, a aterizat pe aeroportul din Dubai, dar nu i s-a permis intrarea în acest emirat din Golf în care avea programat un spectacol, transmite AFP, citând informaţii din ziarul 'Al-Emarat Al-Youm', transmite Agerpres.
Romania TV
17 aug. 2014, 14:44
Bărbatul cu cele mai multe piercing-uri din lume nu a fost primit în Dubai

Bărbatul de 53 de ani, care are 453 de piercing-uri pe tot corpul şi două coarne în frunte, a fost respins fără nicio explicaţie de autorităţile aeroportului marelui oraş din Emiratele Arabe Unite, unde ajunsese cu o cursă de la Istanbul.

Un purtător de cuvânt al hotelului la care urma să aibă loc reprezentaţia lui Rolf Buchholz a declarat cotidianului că direcţiunea a făcut încercări pentru a-i obţine germanului ‘un permis de intrare în Dubai’ , dar a eşuat. Nu a reuşit să afle nici motivele acestei decizii.

Rolf Buchholz a scris însă pe Twitter că autorităţile din emirat îl bănuiau de practicarea vrăjitoriei. ‘În sfârşit, am obţinut un răspuns despre cauza pentru care nu pot intra în Dubai; serviciile de imigrare cred că mă ocup cu magia neagră’, a susţinut el.

Informaticianul Rolf Buchholz a fost declarat în 2012 drept omul cu cele mai multe piercing-uri din lume şi a fost înscris ca atare în Cartea Recordurilor.

DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Spynews
Bogdan Căplescu, reacție după ce s-a afișat alături de Karmen, în ipostaze apropiate. Ce spune despre împăcarea cu fosta soție
Bzi.ro
Jurnalistă româncă, victima unui caz șocant de abuz! Totul a fost dat în vileag!
Fanatik.ro
Subiecte Română Bacalaureat 2025, ce le-a picat elevilor la real și uman la BAC 2025. Au avut de ales între Ion Creangă şi Ioan Slavici. Update
Capital.ro
Putin dă ordin României. Cutremur total la București în plin război: E în vârful listei!
Playtech.ro
În cât timp vine amenda acasă dacă ai fost prins de radarul fix. Cum se plătește și câte zile ai la dispoziție
DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Adevarul
Cum arată „mâinile Ozempic” observate la unele celebrități. Experții explică efectele nefaste ale produselor de slăbit
wowbiz.ro
„Scoală-te tată, că nu mai pot...” Strigăte de jale la căpătâiul fiului lui Ionel Ganea, înainte ca micuțul să fie dus la groapă! Fostul fotbalist urlă de durere și nu se dezlipește de lângă sicriu
Spynews
Ce spune Karmen Minune despre idila cu Bogdan de la Ploiești: „Fix atunci am divorțat”
Spynews
Bianca Rus iubește din nou. Cine e bărbatul care a cucerit-o iremediabil
Evz.ro
Locuri cheie în Grecia pentru acești șoferi. Pot ieși dintr-un mare necaz
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
kanald.ro
„Scoală-te, tată, haide!” Ionel Ganea, strigăte de durere la căpătâiul fiului său. Micuțul va fi condus astăzi pe ultimul drum
Cancan.ro
'Rupere de nori' la înmormântarea lui Ciprian Pian! Avem lista completă a maneliștilor care vor cânta la căpătâiul său. Ce înțelegere-bombă au făcut cu familia
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Noua TAXĂ pe venituri. Românii nu vor scăpa de plata acesteia. A venit chiar acum decizia
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
stirilekanald.ro
„Scoală-te, tată! Haide că nu mai pot!” Ionel Ganea, urlete de durere la căpătâiul fiului lui de doi anișori, înainte să fie coborât în groapă! Mama micuțului, la un pas de leșin de mai multe ori
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
România, în pericol! Rusia face anunțul care dă fiori estului
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Consilierul lui Nicușor Dan confirmă că taxa pe tranzacțiile bancare a fost una dintre ideile analizate la Cotroceni