Catalanii au fost amendaţi cu 40.000 de euro, după arborarea steagurilor pro-independenţă la un meci din septembrie, cu Bayer Leverkusen. În iulie, Barca încasase o altă amendă, de 30.000 euro, pentru fluturarea aceloraşi steaguri (Estelades), care includeau o stea, simbol al independenţei catalane, şi pentru sloganurile pro-independenţă la finala Ligii Campionilor de la Berlin.
Regulamentul UEFA interzice utilizarea oricăror mijloace ce poartă mesaje cu caracter străin sportului, în special celor de natură politică, ideologică, religioasă, ofensatoare sau provocatoare.
Problema Barcelonei este că nu a făcut apel la prima sancţiune, cea de după meciul cu Juventus, ceea ce face ca echipa blaugrana să continue să primească sancţiuni din ce în ce mai mari până va ajunge în punctul în care se va putea vedea exclusă din toate competiţiile europene.
Ideea este susţinută de Xavier Canal, un expert în drept sportiv, consultat de cotidianul La Vanguardia. ”Sancţiunile vor creşte cu fiecare nouă abatere, pentru că recidiva agravează fapta şi UEFA ar putea ajunge în punctul în care să excludă Barcelona din cupele europene”, a explicat expertul,