Barroso: Am luat decizia de a semna acordul de asociere cu Republica Moldova nu mai târziu de iunie

Consiliul European a luat joi decizia foarte importantă de a semna acordurile de asociere, inclusiv secțiunile de liber schimb, cu Republica Moldova și Georgia, nu mai târziu de luna iunie acest an, anticipând astfel datele stabilite, a declarat președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pentru presa română din Bruxelles.
Filip Stan
21 mart. 2014, 04:43
Barroso: Am luat decizia de a semna acordul de asociere cu Republica Moldova nu mai târziu de iunie

„A fost o decizie în unanimitate. Am dat personal unele informații privind aspecte tehnice legate posibila încheiere a acestor acorduri. După cum știți, conform legislației noastre, trebuie să le traducem în toate limbile, dar putem deja să le semnăm în mai multe limbi. Am fost fericit să văd că există un consens acum între statele membre pentru devansarea datei semnăturii acordurilor, inclusiv secțiunea comercială, atât cu R. Moldova, cât și cu Georgia”, a declarat Barroso în cursul nopții de joi spre vineri, transmie Agerpres.

„Deci conform deciziei luate astăzi, pe care Comisia Europeană a susținut-o, semnarea va avea loc nu mai târziu de luna iunie acest an, deci în câteva săptămâni de zile”, a mai spus Barroso.

Președintele României, Traian Băsescu, a declarat joi, la sosirea la Consiliul European de primăvară, că a solicitat la summitul PPE sprijin pentru ca semnarea Acordului de asociere și a Acordului de liber schimb cu Republica Moldova să fie devansată la sfârșitul lunii iunie.

„La PPE am cerut sprijin ca semnarea Acordului de asociere și a Acordului de liber schimb să fie devansată, să vedem ce se va întâmpla în Consiliu. Adică până în iunie, până la sfârșitul lui iunie”, a declarat Traian Băsescu, sugerând că va ridica această problemă și la summitul UE.

Până în prezent, semnarea Acordului de asociere și a secțiunii sale de liber schimb cu Republica Moldova și Georgia era programată să aibă loc până la sfârșitul lunii august, după ce aceste documente au fost parafate cu prilejul summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie 2013.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
Playtech.ro
Ce s-a descoperit în organismul unuia dintre medicii rezidenţi din Iaşi? Detaliul care îl putea salva de la moarte
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Amenințarea invizibilă. Noul val de escrocherii care lovește România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Pact secret cu Băsescu și Udrea. Românii sunt în stare de șoc acum: Înțelegere ocultă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Putin a recunoscut totul. Planul secret pentru Ucraina
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH