Barroso: Ungaria va opera modificări legislative

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a anunţat miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, că a primit asigurări scrise din partea premierului ungar Viktor Orban cu privire la 'modificarea' aspectelor legale controversate din noua constituţie ungară.
Romania TV
18 ian. 2012, 19:25
Barroso: Ungaria va opera modificări legislative

”Astăzi am primit o scrisoare de la premierul Orban ca reacţie la cele trei decizii luate de Comisie marţi. El şi-a exprimat intenţia de a schimba legile respective şi de a conlucra cu Comisia Europeană în zilele următoare pentru a găsi soluţii juridice la problemele ridicate”, a spus Barroso, referindu-se la declanşarea procedurii de infringement contra Ungariei.

 

Comisia Europeană i-a trimis marţi Ungariei trei scrisori de notificare oficială (prima fază a procedurii de infringement), după ce a ajuns la concluzia că legislaţia ungară este contrară dreptului UE deoarece pune în discuţie independenţa băncii centrale şi a autorităţilor pentru protecţia datelor şi conţine măsuri care afectează sistemul judiciar.

 

Executivul UE va discuta cu autorităţile ungare alte câteva aspecte conexe pentru a stabili dacă, în conformitate cu dreptul UE, sunt necesare acţiuni suplimentare, în special cu privire la independenţa sistemului judiciar.

 

Autorităţile ungare au la dispoziţie o lună pentru a răspunde îngrijorărilor exprimate de Comisie.

 

La rândul său, premierul Viktor Orban, prezent miercuri în Parlamentul European, a adoptat un ton conciliant. ”Problemele ar putea fi rezolvate rapid şi facil”, a afirmat el, după care Barroso a precizat că executivul UE, gardianul tratatelor europene, ”nu va ezita să ia măsuri suplimentare în funcţie de răspunsurile ce îi vor fi date de autorităţile ungare”.

 

În intervenţia sa, co-liderul grupului Verzilor din PE, Daniel Cohn-Bendit, l-a acuzat pe Viktor Orban că se îndreaptă în direcţia unor lideri ca Hugo Chavez şi Fidel Castro şi ai ”tuturor regimurilor totalitare”. ”O revizuire a Constituţiei poate fi în direcţia bună sau în cea greşită. Iar noi vă spunem că mergeţi în direcţia domnilor Chavez, Castro şi tuturor regimurilor totalitare şi autoritare din această lume”, a spus Cohn-Bendit. ”Propun trimiterea unei delegaţii a PE în Ungaria pentru a verifica de ce le e frică persoanelor fără adăpost, intelectualilor, oamenilor din familia mea şi oamenilor pe care îi cunosc, evrei din Ungaria care azi se tem. Minorităţile au dreptul de a nu le fi teamă în ţara dumneavostră, domnule Orban”, a adăugat eurodeputatul ecologist.

 

Liderul grupului liberal din PE, Guy Verhofstadt, a apreciat şi el că Viktor Orban merge pe ”calea greşită”, cerând Parlamentului European să verifice dacă în Ungaria ”există sau nu un risc clar de încălcare” a valorilor democratice ale UE.

 

Preşedintele grupului europarlamentar al Socialiştilor şi Democraţilor, Hannes Swoboda, a estimat la rândul său că Ungaria nu ar fi putut intra în UE dacă ”cererea sa de aderare ar fi fost depusă astăzi”.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“
Fanatik.ro
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și prețuri accesibile la achiziție
Capital.ro
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu semnezi amenda primită în trafic. Avertismentul Poliţiei Rutiere
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bolojan: „Nu pățești nimic dacă stai într-un avion de linie cu echipa ta. E o chestiune de normalitate”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
O nouă ordonanță de urgență. E obligatoriu pentru toți pensionarii
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Sfâșietor! Declarațiile cutremurătoare ale mamei jandarmului împușcat mortal în cap de un coleg. Ce mesaj i-a transmis fiul ei, cu doar câteva zile înainte de tragedie
Cancan.ro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un nume emblematic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Rusia e de acord cu armistițiul în Ucraina, doar că există unele „nuanțe”. Putin spune că le va discuta cu Trump
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Politicieni creați în eprubetă: șefa POT vrea să ”instaureze” turul doi