„O noapte agitată a confirmat ceea ce știam deja, alcoolul și distanțarea socială nu reprezintă o combinație bună„, a declarat John Apter, președintele Federației de Poliție din Anglia și Țara Galilor.
Soho in London is jammers, mask on and home time for me. Absolute madness pic.twitter.com/5lkkCK3zRa
— Stephen Brian Lowe (@StephenBLowe) July 4, 2020
Apter a povestit pentru CNN că atât el cât și colegii săi au vegheat asupra celor care au ieșit să sărbătorească relaxarea restricțiilor anti-COVID „Este clar ca lumina zilei, oamenii în stare de ebrietate nu pot să respecte distanțarea socială”, a spus el.
Într-o postare pe Twitter, Poliția Metropolitană din Londra a îndemnat oamenii să „fie responsabili, să rămână în siguranță și să respecte în continuare distanțarea fizică și alte recomandări ale autorităților„.
Ministrul Sănătății din Marea Britanie, Matt Hancock, a declarat pentru Sky News că, în general, a fost mulțumit de modul în care oamenii sau comportat sâmbătă, în prima zi după ridicarea restricțiilor: „Din câte am văzut, foarte mulți oameni au acționat în mod responsabil. Cetățenii ar trebui să se bucure de vară în siguranță„.