Băsescu: Avem 40.000 de militari care au fost în Afganistan şi Irak, Rusia nu a mai fost în război de 15 ani

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat marţi că armata Rusiei nu a mai fost în război de când a părăsit Afganistanul, pe când România are 40.000 de militari "foarte bine instruiţi" care tocmai şi-au terminat misiunile în Afganistan şi Irak, însă a precizat că pentru ţara noastră nu este "niciun risc de război".
Iulian Tudor
06 mai 2014, 10:20
Băsescu: Avem 40.000 de militari care au fost în Afganistan şi Irak, Rusia nu a mai fost în război de 15 ani

„Trebuie ţinut cont de faptul că Federaţia Rusă n-a mai avut armata în război de când a părăsit Afganistanul, acum vreo 15 ani, iar România are 40.000 de militari care tocmai şi-au terminat misiunile în Irak şi Afganistan, deci militari foarte bine instruiţi şi cu o tehnică de luptă corespunzătoare”, a declarat Băsescu, potrivit Agerpres.

El a precizat însă că „e loc pentru mai bine”.

„În loc de MiG-uri LanceR să ai F-16, în loc de ştiu eu ce tanc T-76 să ai tanc american M1, cum avem tancurile Ghepard deja în dotarea Armatei Române sau maşini de luptă blindate Piranha, care înseamnă ultima tehnologie în materie de maşini blindate şi care alături de vechile noastre transportoare pot face faţă misiunilor pe care le avem”, a adăugat şeful statului.

Băsescu a arătat că pentru sarcinile pe care le are legat de calitatea de membru al NATO, România se află din punct de vedere militar la potenţialul la care s-a angajat.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
Decizie pentru toți clienții PPC, fostul Enel. Românii trebuie să aleagă din 1 iulie. Se bifează o singură variantă
Playtech.ro
Apare un nou tip de vouchere pentru români. Vor ajuta la dezvoltarea turismului, cine le va primi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Breaking News! A murit Papa Francisc
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Ultima apariție în Duminica Paștelui a Papei Francisc. Mesajul pentru Umanitate
MediaFlux
Cine va fi viitorul Papă? Care este procesul de selecție și ce urmează după moartea Papei Francisc
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București