Băsescu avertizează PDL cu trecerea în opoziţie

Potrivit unor surse citate de agenţia Mediafax, preşedintele Traian Băsescu i-a avertizat pe liderii PDL, luni noaptea, în întâlnirea din Modrogan, că, dacă partidul nu obţine la alegerile parlamentare din toamnă cel puţin jumătate plus unu din scorul USL, acesta va trece în opoziţie.
Romania TV
04 apr. 2012, 10:29
Băsescu avertizează PDL cu trecerea în opoziţie

Conform surselor citate, întâlnirea de luni noaptea dintre Traian Băsescu şi liderii PDL a avut drept scop stabilirea obiectivului PDL pentru alegerile parlamentare din noiembrie.

Şeful statului le-a spus acestora că va aplica ad literam prevederile constituţionale privind formarea Guvernului, respectiv că la consultările pe această temă trebuie invitate partidele din Parlament, nu alianţele. Băsescu a arătat că, prin urmare, va avea în vedere care partid obţine cele mai multe voturi.

În aceste condiţii, Traian Băsescu a avertizat, potrivit surselor citate, că dacă PDL vrea să rămână la guvernare şi după alegerile parlamentare din acest an, trebuie să obţină mai mult de jumătate din scorul USL. „Dacă nu, treceţi în opoziţie”, i-ar fi avertizat Traian Băsescu pe democrat-liberali, conform aceloraşi surse.

În ceea ce priveşte decizia de luni a BPN al PDL privind excluderea din partid a europarlamentarului Cristian Preda, fost consilier prezidenţial, preşedintele Băsescu nu a comentat-o direct, dar i-a întrebat pe liderii democrat-liberali: „Îi daţi pe toţi afară?”, fără a primi niciun răspuns, au relatat sursele citate.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la jumătatea lunii martie, la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV, întrebat dacă va numi un guvern USL, în cazul în care Uniunea va avea o majoritate parlamentară, că, potrivit Constituţiei, şeful statului invită partidele la consultări, iar USL este o alianţă.

Întrebat dacă va numi un guvern USL, în cazul în care USL va avea o majoritate parlamentară, preşedintele a recomandat tuturor să citească cu atenţie articolul 103 din Constituţie.

„Eu aş citi foarte bine articolul 103 din Constituţie. Şi îi rog pe toţi politicienii să citească şi să vadă şi comportamentul meu când am chemat partidele pentru consultări la formarea Guvernului Ungureanu. Eu am chemat exact pe formularea din articolul 103 care spune «Preşedintele invită la consultări partidele reprezentate în Parlament». Partidele”, a răspuns Traian Băsescu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Catalogul Kaufland cu oferte pentru Paște. Se vând doar în Vinerea Mare și în Sâmbăta Mare, sunt la reducere și au prețuri excelente. Retailerul nu a glumit deloc
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI