Cazul „copilului bătut”: Băsescu câştigă din nou procesul cu Patriciu

Tribunalul Bucureşti a decis în favoarea lui Traian Băsescu în procesul "pixelului albastru". Preşedintele l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu după ce omul de afaceri l-a acuzat în 2009 că ar fi lovit un copil în campania din 2004. Decizia nu este una definitivă, Dinu Patriciu putând să facă recurs. 
Iulian Tudor
18 feb. 2013, 10:33
Cazul

Traian Băsescu a câştigat, luni, la Tribunalul Bucureşti procesul în care l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi a cerut despăgubiri de un leu pentru „minciună şi trucarea unor filmări”, după mediatizarea unor imagini în care preşedintele părea că loveşte un copil la un miting electoral din 2004.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a respins astfel apelul făcut de Dinu Patriciu în cazul deciziei din 19 octombrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 1, care a admis acţiunea aşa cum a fost formulată de şeful statului şi l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.

Sentinţa Tribunalului Capitalei nu este definitivă, putând fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Citeşte şi Ce face acum băiatul care a cauzat cea mai mare controversă a campaniilor electorale din România

Preşedintele Traian Băsescu i-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un lei pentru „minciună şi trucarea unor filmări”, acţiunea fiind înregistrată la instanţa Judecătoriei Sectorului 1 la începutul lunii decembrie 2009. Procesul a început în 21 aprilie 2010, iar Judecătoria Sectorului 1 a admis acţiunea preşedintelui Traian Băsescu în 19 octombrie 2011.

Instanţa arăta în motivarea deciziei că Dinu Patriciu a vătămat dreptul preşedintelui la onoare şi reputaţie prin afirmaţiile potrivit cărora acesta ar fi lovit un copil. Judecătorul apreciza că deşi Traian Băsescu a câştigat alegerile prezidenţiale din 2009, s-a produs o vătămare a dreptului reclamantului la onoare şi reputaţie, având în vedere intensitatea, frecvenţa, persistenţa în timp şi conţinutul dezbaterilor cauzate de declaraţia lui Dinu Patriciu, scrie Mediafax.

Totodată, instanţa arăta în motivare că Traian Băsescu a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului aflat în public la mitingul electoral din 2004, susţinând că declaraţia şefului statului făcută la o emisiune are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare verbale. Instanţa preciza că, „sub aspectul forţei probante”, declaraţia preşedintelui Traian Băsescu are valoarea unei „mărturisiri extrajudiciare verbale”, care, în conformitate cu dispoziţiile articolelor 1204 şi 1205 Cod Civil, poate fi folosită ca probă împotriva celui care o face, „în pricinile în care este permisă administrarea probei cu martori”.

„În temeiul probelor arătate mai sus şi ţinând cont că prin verbul «a împinge» se înţelege şi «a îmbrânci» (conform DEX, ediţia 1998), instanţa reţine că reclamantul (Traian Băsescu – n.r.) a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului aflat în public, la mitingul electoral din 2004”, nota judecătorul în motivarea deciziei.

Instanţa mai arăta că „nu este învestită cu o acţiune având ca obiect tragerea la răspundere a reclamantului pentru această faptă săvârşită în septembrie 2004”.

Cotidianul Gardianul a publicat, în 26 noiembrie 2009, un film în care preşedintele Traian Băsescu pare a lovi un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral din 2004.

Omul de afaceri Dinu Patriciu declara, în aceeaşi zi, la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploieşti, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex şi apoi peste faţă, aşa cum apare în imaginile difuzate în presă. Omul de afaceri a ţinut să sublinieze că nu este el cel care a dat înregistrarea în presă.

În 28 noiembrie 2009, Traian Băsescu anunţa că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul pentru „minciună şi trucarea unor filmări” şi întreba conducerea ziarului de ce nu a făcut o expertiză a filmului.

În 1 decembrie 2009, preşedintele a solicitat Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul din campania din 2004 conţine urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii.

Două zile mai târziu, INEC anunţa că a transmis Administraţiei Prezidenţiale rezultatul verificărilor solicitate de instituţie în legătură cu autenticitatea unei înregistrări din campania electorală din 2004. Tot atunci, preşedintele Traian Băsescu declara că, potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice.

Şeful statului preciza că pe document se specifică faptul că alterările apar în multe locuri, dar şi că este interzisă multiplicarea. Traian Băsescu afirma că a primit avizul cu adresă semnată de directorul INEC şi că în acesta se susţine că nu este vorba despre o lovitură.

Ulterior, şi omul de afaceri Dinu Patriciu l-a dat în judecată pe Traian Băsescu, pentru calomnie, acuzând folosirea de către preşedinte, la adresa sa, a apelativelor „mincinos” şi „om care truchează casete”.

Dinu Patriciu a cerut în dosarul înregistrat la Judecătoria Sectorului 1 despăgubiri de un euro. Acest dosar a fost înregistrat la instanţă în 3 decembrie 2009, iar proces a început în 4 mai 2010.

În 16 decembrie 2011, Dinu Patriciu a pierdut la Judecătoria Sectorului 1 procesul în care l-a dat în judecată pe Traian Băsescu pentru calomnie.

Sentinţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost atacată cu recurs de Dinu Patriciu la Tribunalul Bucureşti, în 31 ianuarie 2012.

În 21 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a respins ca inadmisibilă acţiunea lui Dinu Patriciu, decizia fiind irevocabilă.

DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
De sâmbătă, 1 februarie 2025, de la ora 7, trei zodii își schimbă viața la 180 de grade. Începe o nouă eră pentru ele
Capital.ro
Verdict final pentru Călin Georgescu: Încalcă principiile fundamentale ale Constituției României
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Cum îți crești singur pensia. Venitul lunar e consistent
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Se schimbă banii! Bancnotele care vor fi transformate în Euro. Se întâmplă după aderarea la Schengen
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Prezența Chinei în jurul Canalului Panama atrage atenția SUA
MediaFlux
CAZARE, transport și ASIGURARE pentru cei din DIASPORĂ. Ministerul Muncii AJUTĂ ROMÂNII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România