Băsescu, către Arafat la depunerea jurământului: O singură rugăminte, Legea Sănătăţii!

Raed Arafat a depus miercuri jurământul la Palatul Cotroceni pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Victor Ponta şi a colegilor săi din Guvern. De la ceremonie au lipsit însă preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului. 
Romania TV
07 nov. 2012, 17:16
Băsescu, către Arafat la depunerea jurământului: O singură rugăminte, Legea Sănătăţii!

După depunerea jurământului, preşedintele Traian Băsescu i-a spus lui Raed Arafat că nu are decât o singură rugămite la el: depunerea Legii Sănătăţii în Parlament.

„Domnule prim-ministru, domnilor miniştri, domnule ministru al Sănătăţii, ceremonia este foarte scurtă, iar, de data aceasta, având în vedere timpul scurt până la alegeri, n-am decât o singură rugăminte la dumneavoastră, Legea Sănătăţii. S-a ratat în ianuarie, poate până în decembrie reuşim să o depunem la Parlament. În rest, vă doresc mult succes şi să auzim numai de bine după alegeri”, a precizat preşedintele Băsescu.

Secretarul de stat Raed Arafat a fost numit ministru al Sănătăţii. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de numire a acestuia în funcţie.

La începutul lunii octombrie, premierul Victor Ponta a fost desemnat ministru interimar al Sănătăţii, printr-un decret semnat de către preşedintele Traian Băsescu.

Ponta a arătat atunci că subsecretarul de stat Raed Arafat nu a dorit să ocupe postul de ministru şi că, în calitate de şef al Guvernului, nici nu intenţionează să desemneze o altă persoană ca ministru până la alegerile parlamentare din luna decembrie.

În 2 octombrie, premierul spunea că Raed Arafat l-a informat că nu vrea să deţină portofoliul Sănătăţii după alegeri, în noul Guvern, el precizând că, în această situaţie, va fi nominalizat un alt ministru, cu un mandat şi o strategie clare.

Ponta a ocupat postul de ministru interimar după ce Vasile Cepoi a demisionat de la conducerea Ministerului Sănătăţii. Potrivit Constituţiei, art.107, alin.4, desemnarea de către preşedintele României a unui ministru interimar, la propunerea primului-ministru, se face pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.

Premierul anunţa, în 26 octombrie, că, la expirarea celor 45 de zile în care are dreptul să ocupe postul de ministru interimar al Sănătăţii, va desemna un alt membru al Guvernului să exercite această funcţie, precizând însă că, de fapt, ministerul este condus de către subsecretarul de stat Raed Arafat.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
David Popovici, între credință și îndoială. Ce i-a răspuns unui copil care l-a întrebat despre Dumnezeu. Ce spune părintele Necula despre Creator
Capital.ro
Ce să NU faci de Înviere și prima zi de Paște. Interdicție pentru credincioșii din România
Playtech.ro
Pensionarii vizați de noile modificări legislative. Situații în care vor fi obligați să returneze pensiile încasate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Clarvăzătoarea supranumită „Baba Vanga a Japoniei” face o profeție înfiorătoare. Un dezastru urmează să lovească lumea în curând
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! Un mare actor, prieten drag lui, a murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un desert uitat, din copilărie. Prăjitura care seducea
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu. Iubita actriță ne-a părăsit. A fost cea mai strălucitoare stea pe scenă și la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști. Rugăciunea prin care toți credincioșii care o citesc de Paște au parte de minuni în viața lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât