Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii privind atribuirea contractelor de achiziţie publică

Preşedintele Traian Băsescu solicită Parlamentului reexaminarea Legii privind respingerea OUG nr. 31/2013 pentru modificarea OUG privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, informează Administraţia Prezidenţială.
Filip Stan
09 apr. 2014, 16:45
Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii privind atribuirea contractelor de achiziţie publică

Traian Băsescu precizează în solicitarea adresată miercuri preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, opt motive pentru care cere reexaminarea acestui act normativ, scrie Agerpres.

El arată că prin legea aflată la promulgare se respinge OUG nr. 31/2013, care a avut ca obiect adăugarea la lista autorităţilor contractante în sensul OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, orice regie autonomă sau companie naţională ori societate comercială cu capital integral ori majoritar deţinut de o autoritate contractantă sau de către un alt organism de drept public, cu excepţia transportatorilor aerieni.

„Astfel, potrivit Articolului unic al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea Art. 8 lit. b indice 1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, se consideră autoritate contractantă ‘orice regie autonomă sau companie naţională/societate comercială cu capital integral sau majoritar deţinut de o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public, cu excepţia transportatorilor aerieni”, afirmă preşedintele Băsescu.

Şeful statului precizează că având în vedere că această prevedere, respinsă de Parlament prin legea aflată la promulgare, impune ca regiile autonome şi companiile de stat să se supună regimului imperativ de atribuire a contractelor de achiziţii publice, de concesiune de lucrări publice şi de servicii, în condiţiile reglementate de OUG nr. 34/2006, apare ca oportună menţinerea acestei reglementări.

„Conservarea unei asemenea soluţii legislative va reglementa în mod explicit modalităţile în care regiile autonome sau companiile naţionale vor acorda contractele de achiziţii publice, de concesiune de lucrări publice şi de servicii, asigurând transparenţă în cheltuirea banilor publici şi un cadru juridic predictibil şi transparent pentru agenţii economici. Totodată, prin asemenea norme, se va garanta deschiderea către o piaţă concurenţială reală în privinţa achiziţiilor efectuate de regiile autonome şi companiile de stat cu scopul de a se asigura o utilizare eficientă a fondurilor publice”, susţine preşedintele Băsescu.

El arată că absenţa unor norme clare care să reglementeze aplicarea regulilor prevăzute de OUG nr. 34/2006, pentru achiziţiile publice efectuate de regiile autonome sau companiile naţionale, poate crea insecuritate juridică şi obstacole în calea respectării principiilor generale privind achiziţiile publice.

Şeful statului mai arată că regulile enunţate de OUG nr. 34/2006, printre care egalitatea de tratament şi transparenţa decizională, se impun a fi clar stabilite şi aplicate inclusiv în cazul regiilor autonome şi companiilor naţionale sau societăţilor comerciale cu capital integral ori majoritar deţinut de o autoritate contractantă sau de către un alt organism de drept public, în vederea asigurării unei protecţii adecvate atât a operatorilor economici, cât şi a utilizării eficiente a fondurilor publice.

„Totodată, menţionăm că fondurile europene sunt considerate, conform normelor europene, fonduri publice. Astfel, toate organismele care antrenează astfel de fonduri trebuie să se supună normelor naţionale prin care au fost transpuse directivele europene în domeniu, respectiv Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Legea de respingere a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2013 nu distinge între beneficiari sub aspectul naturii fondurilor publice, astfel încât se poate presupune că fondurile avute în vedere sunt şi fonduri europene”, se arată în cererea de reexaminare.

Preşedintele Băsescu mai arată că în contextul discuţiilor care au avut loc la nivel european pe marginea subiectului privind parteneriatul public privat Comisia Europeană a respins decisiv argumentul conform căruia o companie de proiect, subiect al Legii parteneriatului public-privat nr.178/2010, fiind un subiect de drept privat, nu s-ar supune actelor normative care reglementează domeniul achiziţiilor publice, adică directivelor adoptate la nivel european şi transpuse în dreptul intern, prin OUG nr. 34/2006.

„În consecinţă, excluderea din lista autorităţilor contractante a regiilor autonome şi a companiilor naţionale ori societăţilor comerciale cu capital integral ori majoritar deţinut de o autoritate contractantă sau de către un alt organism de drept public ar crea condiţii, în contextul supervizării implementării legislaţiei comunitare, pentru declanşarea procedurii de neîndeplinire a obligaţiilor de stat membru în raport cu directivele care reglementează domeniul achiziţiilor publice (procedura de infringement)”, se precizează în cererea de reexaminare.

Şeful statului menţionează că prin Legea nr. 193/2013 privind aprobarea OUG nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii s-a abrogat punctul ce prevedea introducerea lit. b indice 1) a Art. 8 în Legea achiziţiilor publice, potrivit căruia „orice regie autonomă sau companie naţională/societate comercială cu capital integral ori majoritar deţinut de o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public” şi a fost introdus Art. 161 care prevede următoarele: „regiile autonome sau companiile naţionale/societăţile comerciale care nu se încadrează în prevederile Art. 8 sau 9, dar al căror capital integral ori majoritar este deţinut de un organism al statului, pentru atribuirea contractelor de furnizare / prestare de servicii / execuţie de lucrări a căror valoare estimată depăşeşte pragul prevăzut la Art. 19 trebuie să elaboreze norme procedurale interne care să asigure respectarea principiilor nediscriminării şi egalităţii de tratament, transparenţei, proporţionalităţii şi recunoaşterii reciproce. Normele procedurale interne vor fi aprobate de către autoritatea tutelară”.

Preşedintele Băsescu propune Parlamentului ca, prin Legea de aprobare a OUG nr. 31/2013, să se introducă în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 ce constituie legea-cadru în materia achiziţiilor publice, textul prevăzut în OUG nr. 31/2013, pentru argumentele expuse.

„Având în vedere aspectele semnalate, precum şi competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii trimise spre promulgare, urmând ca Parlamentul să decidă asupra acesteia”, conchide cererea de reexaminare.

Citeşte şi Băsescu a promulgat OUG privind reglementarea unor măsuri fiscale pentru Complexul Energetic Hunedoara

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Amendă de peste 4.000 de lei pentru românii care transportă în mașină animalele de companie și nu respectă aceste reguli. Ce prevede Codul Rutier 2025
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Ce urmează după zilele de ger. Primăvara, ceva mai aproape
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Prognoza meteo: Creștere treptată a temperaturilor și șanse ridicate de precipitații
MediaFlux
Se dau 7.000 de LEI pe LUNĂ timp de 36 de LUNI! Cine va BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!