Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor

Preşedintele Traian Băsescu solicită Parlamentului reexaminarea legii privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti pe motiv că nu a fost respectat principiului bicameralismului şi dispoziţiile constituţionale referitoare la competenţele stabilite pentru cele două Camere ale legislativului, informează Administraţia Prezidenţială.
Romania TV
19 nov. 2012, 18:27
Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor

Potrivit sursei citate, Traian Băsescu a retrimis luni Parlamentului legea privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

„Legea trimisă spre promulgare stabileşte norme de competenţă de judecată ce conduc la degrevarea instanţelor judecătoreşti şi la o mai bună funcţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, reglementările privind organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti trebuiau să fie adoptate cu respectarea principiului specializării Camerelor. În acest caz, conform Articolului 73 alin. (3) lit. l) coroborat cu Articolul 75 alin. (1) din Constituţia României, legea transmisă spre promulgare, ce priveşte organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, este de competenţa Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată. Contrar dispoziţiilor constituţionale în materie de partajare de competenţă a Camerelor, prima Cameră sesizată în procedura de dezbatere şi adoptare a legii a fost Senatul”, se arată în motivarea cererii.

Băsescu subliniază că stabilirea prin Legea fundamentală a ordinii de sesizare a Camerelor, în acest caz este relevantă nu doar prin prisma succesiunii a două dezbateri, prima în Camera de reflecţie şi a doua în Camera decizională, ci şi prin cea a acordării votului definitiv.

„La data de 15 octombrie 2012, Senatul a respins propunerea legislativă. Or, în situaţia în care succesiunea dezbaterilor s-ar fi desfăşurat în ordinea stabilită de Constituţie, legea ar fi trebuit considerată respinsă în baza acestui vot”, se precizează în cerere.

Şeful statului menţionează că în cea de a doua Cameră sesizată legea a suferit modificări, cu ocazia dezbaterilor în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor, fiind introduse amendamente care se referă la contenciosul administrativ.

„Prin modificările aduse, Camera Deputaţilor a extins obiectul de reglementare al legii, legiferând şi în domeniul competenţei de soluţionare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale, judeţene sau centrale. Acest aspect reprezintă o modificare semnificativă a legii, ce nu a fost pusă în dezbaterea Senatului, ca primă cameră sesizată. Procedând în acest mod Camera Deputaţilor a fost singura Cameră care a legiferat, ceea ce contravine principiului constituţional al bicameralismului, consacrat de Articolul 61 alin. (2), precum şi dispoziţiilor Articolului 75 alin. (5) din Constituţia României, potrivit căruia în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei camere, legea se întoarce, numai în ceea ce priveşte prevederea respectivă, la Camera care a luat în discuţie legea în cadrul primei dezbateri, care, în temeiul competenţei sale decizionale, decide definitiv”, se mai arată în cererea de reexaminare.

DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Spynews
Cum arată cel mai elegant oraș din Europa! Se află în Portugalia și are o frumusețe aparte
Bzi.ro
Anca Serea și-a făcut de cap, alături de fiica ei, în club! S-au dezlănţuit în club până-n zori!
Fanatik.ro
Andrei Caramitru știe cine va câștiga turul 2 al alegerilor: “Nu e nicio șansă”
Capital.ro
Vehiculele interzise în oraș! Amenda de aproape 2.000 de lei. NU au drept de circulație
Playtech.ro
Ce drepturi ai ca moștenitor dacă nu ești trecut în testament. Care sunt prevederile legale
DailyBusiness
Marcel Ciolacu: „Am ales ordinea și nu haosul. România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară”
Adevarul
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
wowbiz.ro
Primul tur al alegerilor prezidențiale se poate contesta la CCR. Informații de ultimă oră
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Evz.ro
Doliu în fotbalul internațional. A murit un cunoscut jucător
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii. Avertismentul economiștilor
Cancan.ro
Această femeie a fost dată dispărută pe 7 iulie 1962. IREAL unde a fost găsită, acum, în 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie cutremurătoare în lumea artistică. S-a stins o tânără actriță: Acum vei străluci pe cer...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Traian Băsescu, despre varianta în care George Simion devine președintele României: "Ar fi groaznic"
Prima reacție a lui Putin după rezultatul obținut de George Simion la prezidențiale
MediaFlux
Reguli noi pentru pensionari. Anii de căsnicie aduc bani mai mulți la pensie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Legendarul Skype a încetat oficial să funcționeze: cum să salvezi chat-urile și fișierele