Băsescu contraatacă: Interpretarea liderilor USL în cazul Haşotti este rău-voitoare

Preşedintele Traian Băsescu le dă replica liderilor USL, după ce aceştia l-au ameninţat cu declanşarea procedurii de suspendare din funcţie dacă nu îl numeşte pe Puiu Haşotti  la Ministerul Culturii, iar Victor Ponta i-a solicitat temeiul legal al cererii adresate liberalului de a depune o declaraţie pe proprie răspundere că nu a plagiat.  Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, interpretarea potrivit căreia preşedintele condiţionează învestirea lui Haşotti în funcţia de ministru al Culturii este "rău-voitoare", iar şeful statului "are îndreptăţirea de a verifica corespunderea" candidatului pentru funcţia de ministru, în cazul remanierii guvernamentale, conform deciziei 356 a Curţii Constituţionale din 2007.
Romania TV
22 iun. 2012, 13:35
Băsescu contraatacă: Interpretarea liderilor USL în cazul Haşotti este rău-voitoare

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a dat publicităţii, vineri, precizări referitoare la declaraţiile mai multor lideri ai USL făcute în ultimele zile privind scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu prin care i-a cerut premierului Victor Ponta să transmită, până la data depunerii jurământului de învestitură a lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional, o declaraţie pe propria răspundere a ministrului desemnat care să ateste că teza sa de doctorat şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat.

Interpretarea că preşedintele României condiţionează învestirea domnului Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional este rău-voitoare şi neconformă cu textul scrisorii prin care preşedintele României a solicitat prezentarea unei asumări scrise de către domnul Puiu Haşotti care să ateste că teza sa de doctorat şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat”, se arată în comunicatul Preşedinţiei.

Oprea precizează că solicitarea preşedintelui Băsescu are la bază „impactul major negativ asupra României în plan intern şi internaţional generat de recentele incidente cu privire la posibilele acte de plagiat de care sunt acuzați o parte dintre membrii Guvernului”.

Potrivit sursei citate, „dreptul președintelui României de a verifica corespunderea candidatului cu funcția de ministru are ca temei legal Decizia 356 din 2007 a Curții Constituționale a României” (VEZI DECIZIA MAI JOS).

„Preşedintele României salută declaraţia publică a domnului Puiu Haşotti, făcută joi, 21 iunie 2012, prin care afirmă că a semnat o declaraţie pe proprie răspundere în care a garantat că publicaţiile menţionate în propriul său curriculum vitae nu sunt susceptibile de plagiat. Preşedintele României salută şi declaraţia publică a domnului Puiu Haşotti, făcută vineri, 22 iunie 2012, prin care a afirmat că a depus declaraţia la Cabinetul Prim-Ministrului României”, mai menţionează purtătorul de cuvânt al şefului statului.


Vă prezentăm integral comunicatul Preşedinţiei:

„Referitor la declarațiile mai multor lideri ai Uniunii Social-Liberale făcute în ultimele zile privind scrisoarea președintelui României, domnul Traian Băsescu, de joi, 21 iunie a.c., prin care i-a cerut prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor Ponta, să transmită, până la data depunerii jurământului de învestitură a domnului Puiu Hașotti în funcția de ministru al Culturii și Patrimoniului Național, o declarație pe propria răspundere a ministrului desemnat care să ateste că teza sa de doctorat și celelalte opere științifice nu constituie plagiat, Administrația Prezidențială face următoarele precizări:

– (1) Dreptul președintelui României de a verifica corespunderea candidatului cu funcția de ministru are ca temei legal Decizia 356 din 2007 a Curții Constituționale a României. Decizia prevede următoarele: „Aceste audieri privesc corespunderea pentru funcţie a candidaţilor propuşi de primul-ministru privitor la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experienţa în materie, instruirea şi aptitudinile pentru funcţia în domeniu, reputaţia neştirbită şi moralitatea, condiţii necesare şi indispensabile funcţiei de ministru. (…) Procedurile realizate de comisiile permanente parlamentare privind corespunderea candidatului pentru funcţia propusă, în cazurile alin. (1) şi (3) trebuie avute în vedere de Preşedintele României în cazul remanierii guvernamentale prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi Art. 85 şi pe aceste temeiuri Preşedintele României are îndreptăţirea de a verifica corespunderea candidatului pentru funcţia propusă, în raport de aceleaşi condiţionări-criterii menţionate anterior, şi poate solicita motivat o altă propunere din partea primului-ministru.”.

– (2) Interpretarea că președintele României condiționează învestirea domnului Puiu Hașotti în funcția de ministru al Culturii și Patrimoniului Național este rău-voitoare și neconformă cu textul scrisorii prin care președintele României a solicitat prezentarea unei asumări scrise de către domnul Puiu Hașotti care să ateste că teza sa de doctorat și celelalte opere științifice nu constituie plagiat.

– (3) Solicitarea președintelui României are la bază impactul major negativ asupra României în plan intern și internațional generat de recentele incidente cu privire la posibilele acte de plagiat de care sunt acuzați o parte dintre membrii Guvernului României. 

– (4) Președintele României salută declarația publică a domnului Puiu Hașotti, făcută joi, 21 iunie 2012, prin care afirmă că a semnat o declarație pe proprie răspunde în care a garantat că publicațiile menționate în propriul său curriculum vitae nu sunt susceptibile de plagiat. Președintele României salută și declarația publică a domnului Puiu Hașotti, făcută vineri, 22 iunie 2012, prin care a afirmat că a depus declarația la Cabinetul Prim-Ministrului României.”

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că acceptă cererea preşedintelui Traian Băsescu în cazul ministrului desemnat al Culturii, Puiu Haşotti, dacă şeful statului îi va indica temeiul legal al acestei solicitări.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a precizat vineri că preşedintele Traian Băsescu nu va primi nici de la Puiu Haşotti şi nici de la Victor Ponta vreo declaraţie referitoare la teza de doctorat sau la lucrările ştiinţifice ale ministrului propus pentru Cultură.  Antonescu l-a avertizat pe şeful statului că, dacă până luni nu semnează învestirea lui Puiu Hasotti, va cere iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta a anunţat vineri că nu va remite preşedinţiei declaraţia pe propria răspundere a lui Puiu Haşotti prin care acesta dă asigurări că lucrările sale ştiinţifice nu sunt grevate de existenţa unui plagiat. Primul-ministru susţine că nu există un temei legal ca Administraţiei Prezidenţiale să-i fie remis un asemenea document.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Divorț zguduitor în lumea mondenă din România! Celebrul cântăreț s-a despărțit de soție după 20 de ani
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
„Le ordonă atacuri fără speranță”. Trupele nord-coreene au suferit pierderi masive pe frontul din Ucraina, anunță Casa Abă
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Omul cel mai gras din istorie. Un caz medical fără precedent
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Ei sunt pensionarii care vor primi în plus 720 de lei la pensie. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Cancan.ro
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Devine interzis în toată România. Klaus Iohannis a promulgat legea pe final de mandat
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Vinicius Jr a câștigat premiul pentru cel mai bun jucător la Dubai Globe Soccer Awards
MediaFlux
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă