Băsescu, convins că România va fi condamnată la CEDO pentru acţiunile DNA

Fostul președinte Traian Băsescu afirmă că România ar putea fi condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru acțiunile procurorilor Direcției Naționale Anticorupție care s-au finalizat cu achitări în instanțele de judecată.
Filip Stan
23 apr. 2017, 17:34
Băsescu, convins că România va fi condamnată la CEDO pentru acţiunile DNA

Fostul președinte Traian Băsescu susține că are informații potrivit cărora mai multe persoane au făcut deja plângeri la CEDO împotriva statului român.

„România va plăti enorm. Credeți că vreunul dintre cei care au fost purtați cu cătușe prin fața DNA nu va primi reparații de la CEDO? Pentru că vă arăt, este scris negru pe alb: nu ai voie să îl porți cu cătușe, să îl expui ca vinovat înainte de a fi condamnat. Eu știu foarte mulți care au fost purtați cu cătușe spre gloria doamnei Kovesi începând cu 2015 și care au făcut deja plângeri al CEDO”, a spus Băsescu, la România TV.

Fostul șef al statului a dat exemplu Bulgaria, care „a fost foarte puternic amendată la CEDO pentru așa ceva”.

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
O mare companie din România va concedia peste 160 de angajați. Și alte firme din acest oraș au anunțat măsuri similare
Capital.ro
Anul în care se schimbă banii. Țara care trece la EURO definitiv
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Cine este Alfred Bulai, cunoscutul analist politic aflat în centrul unui scandal sexual
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Noi intrigi în Familia Regală. Prințul Harry urmează să moștenească o sumă enormă de bani
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat de spital
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi dat imediat jos din tren
Capital.ro
Ordin nou al UE din 1 august. România trebuie să aplice: „Toată lumea să verifice dacă se încadrează”
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Proteste și violențe în Venezuela după realegerea lui Nicolas Maduro pentru al treilea mandat
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?