Traian Băsescu: Decât să POMPĂM BANI primarilor pentru campania electorală, mai bine îi dăm armatei

Traian Băsescu a criticat, vineri, Guvernul pentru subfinanţarea armatei susţinând că acesta preferă să le dea bani primarilor pentru campania electorală în loc să asigure fondurile necesare pentru creşterea nivelului de securitate al României.
Filip Stan
29 aug. 2014, 10:19
Traian Băsescu: Decât să POMPĂM BANI primarilor pentru campania electorală, mai bine îi dăm armatei

La Reuniunea Anuală a Diplomaţiei, preşedintele României a afirmat că ţara noastră nu-şi mai permite să amâne alocarea de fonduri suplimentare armatei pentru a-şi îndeplini obligaţiile asumate faţă de NATO, mai ales în contextul în care conflictul din Ucraina riscă să se prelungească în urma intervenţiei Rusiei.

Este adevărat, a fost o perioadă de criză economică la nivelul Uniunii Europene, care a afectat şi România puternic în perioada 2009-2010. Nu mai suntem în situaţia de criză şi poate că, decât să pompăm bani către primari pentru a aduce voturi în campanie electorală, mai bine punem la dispoziţia armatei resursele necesare, ca armata română să fie un partener viabil al statelor din NATO”, a declarat Traian Băsescu.

Traian Băsescu cere UE şi NATO să trimită ARMAMENT Ucrainei: Armata ucraineană riscă un MĂCEL

Acesta a apreciat ca imoral să ceri NATO să te apere în condiţiile în care România nu a alocat până acum armatei banii la nivelul pe care l-a promis odată cu intrare în Alianţă. Băsescu a invocat, de asemenea, că şi preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a solicitate ţărilor NATO din regiune, în două rânduri, să aloce apărării fonduri suficiente.

Nu putem transfera responsabilitatea securităţii naţionale a României către Statele Unite. Mi se pare inacceptabil să stabileşti ca prioritate alimentarea primarilor pentru campanie şi să nu priveşti la nevoile armatei de operaţionalizare a capacităţilor de securitate”, a mai spus Traian Băsescu.

ALEŞII LOCALI îşi pot SCHIMBA PARTIDUL timp de 45 de zile. Guvernul a ADOPTAT ordonanţa privind migraţia

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trei zodii care vor atinge succesul financiar în luna mai. Li se schimbă destinul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri