„Propunerea Guvernului este 4 sau 11 (decembrie — n.r.). Cred că amândouă sunt puțin fezabile, dar trebuie să privim în Constituție, să vedem dacă alegerile s-ar putea desfășura în noiembrie. Dați-vă seama, 4 (decembrie — n.r.) nu se poate, e între sărbători, 11 este la opt zile de data expirării mandatului legal al Parlamentului. Țara nu poate sta fără Parlament. E ca și cum ai spune nu are președinte. Or, numai premierul dacă e desemnat are, prin Constituție,10 zile pentru a anunța Cabinetul și programul. Deci, de pe 11 pe… numai Biroul Electoral Central până dă rezultatele finale și se face 19. Deci, cred că va trebui adaptată decizia la termenii constituționali, chiar dacă și această propunere, 4 / 11, a avut în vedere tot termenii constituționali în felul ei”, a declarat Traian Băsescu, miercuri, într-o conferință de presă, întrebat de data alegerilor parlamentare, arată Agerpres.
În opinia sa, în ceea ce privește adoptarea bugetului aferent anului 2017, „se va merge cu bugetul acestui an până se instalează noul Guvern, în ianuarie, februarie”.
„Vor preda o schiță, un buget, pentru că-i obligă legea, dar nu va fi adoptat (…) de Parlamentul actual”, a apreciat Traian Băsescu.