„Este inadmisibil şi vor răspunde cu 10% din salariu”, a spus Băsescu. El nu a precizat cine va răspunde.
Preşedintele a participat, la Vila Lac 1, la o întâlnire cu liderii judeţeni ai Fundaţiei Mişcarea Populară, după care a făcut o declaraţie de presă.
La câteva minute după ce presa a relatat despre greşeala comisă de Biroul de presă al Administraţiei Prezidenţiale, pe site-ul Preşedinţiei a aparut o „ERATĂ„.
„Dintr-o regretabilă eroare tehnică, mesajul președintelui României, domnul Traian Băsescu, cu ocazia Zilei Imnului Național a fost transmis sâmbătă, 29 iunie a.c. Menționăm că, potrivit Legii nr. 99/1998 pentru proclamarea Zilei Imnului Național al României, această zi se sărbătorește în data de 29 iulie. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri pricinuite”.