Băsescu, despre noua Constituţie: Să fie la fel de bine gândită ca cea din 1923

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la Constanţa, după ce a vizitat expoziţia dedicată Regelui Ferdinand I, că noua Constituţie trebuie să fie "la fel de bine gândită ca cea din 1923", susţinând că aceea "a fost una dintre cele mai moderne constituţii din lume".
Romania TV
09 aug. 2013, 17:09
Băsescu, despre noua Constituţie: Să fie la fel de bine gândită ca cea din 1923

„Asta a fost una dintre cele mai moderne constituţii din lume (n.r.- Constituţia din 1923). În baza acestei constituţii şi a modului cum funcţiona statul român în perioada de după intrarea constituţiei în vigoare, România a fost una din cele mai stabile ţări din punct de vedere economic, cele mai stabile din lume, nu din Europa”, a spus Traian Băsescu.

Întrebat de jurnalişti ce ar trebui să păstreze noua Constituţie din cea din 1923, şeful statului a răspuns: „Principiile sănătoase de funcţionare a statului. (…) Să fie la fel de bine gândită ca cea din 1923”.

De asemenea, Traian Băsescu a spus că expoziţia reprezintă „o parte glorioasă a istoriei noastre”.

„Am văzut multe din exponate la muzeu (n.r. – Muzeul Cotroceni), dar îmi pare bine că au fost aduse aici, la bordul navei. Le văd echipajele de pe navele flotei mâine (n.r. – sâmbătă), pentru că sunt parte din istoria noastră şi parte de istorie pe care 50 de ani am negat-o, aşa am fost învăţaţi în comunism, dar a fost o parte glorioasă a istoriei noastre”, a spus Băsescu.

Întrebat dacă expoziţia reprezintă o şansă pentru tinerii care au uitat această parte a istoriei, preşedintele Băsescu a spus: „Ei nu au ce să uite, pentru că nu le-a spus nimeni. Abia la şcoală au început să înveţe câte ceva, dar sunt cei din generaţia mea, care nu au învăţat la şcoală, nu ştiu propria istorie şi nu ştiu foarte multe despre un cap încoronat, care a făcut servicii extraordinare României. Şi ce mă impresionează în perioada lui Ferdinand I – curajul, ştie că are o armată slab înarmată şi totuşi a avut curaj, din calcul politic, probabil susţinut cu idei de Regina Maria, nu spun că nu, dar el era şeful statului, şi şi-a asumat intrarea în război cu o armată nu grozav pregătită. A rezistat şi nu şi-a luat trăistuţa să fugă, în timp ce s-a refugiat cu guvernul în Moldova şi a dat marea bătălie de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. Şi a mai făcut ceva, s-a întors în fruntea armatelor de la Budapesta”.

Totodată, întrebat dacă îi sfătuieşte pe tineri să vină să vadă expoziţia, Băsescu a răspuns: „Cu siguranţă”.

„Cred că ideea expoziţiei aici nu a fost luată neapărat de începerea unui an Ferdinand I, pentru că la anul se împlinesc 100 de ani, acum sunt 99 de ani, pe 10 octombrie, de la încoronarea lui Ferdinand, dar cred că expoziţia a fost adusă acolo unde vin oamenii vara, pe litoral, ceea ce le va uşura posibilitatea de a o vizita, pentru că Mamaia e la doi paşi, Eforie e la doi paşi, se poate vizita”, a adăugat Băsescu.

Chestionat dacă va veni de Ziua Marinei la Constanţa, şeful statului a spus: „Ştiu sigur unde mă duc, dar nu vă spun”.

După ce semnat în cartea de onoare a expoziţiei, Băsescu a plecat din Portul Militar Constanţa.

Traian Băsescu a ajuns, vineri, în jurul orei 18.00, la Constanţa, pentru a participa la vernisajul expoziţiei dedicate Regelui Ferdinand I al României, la bordul Fregatei „Regele Ferdinand”, el fiind întâmpinat de Garda de Onoare care a intonat imnul de stat.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
Playtech.ro
Românii scutiți de taxe și impozite. Cum profiți de facilități fiscale și te încadrezi la excepții
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște: În Lunea Albă finii trebuie să își viziteze nașii
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu NU trebuia să ajungă președintele României. Dosarul ținut special ascuns
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Tragedia care zguduie Vinerea mare. Un accident grav a luat vieți. Flăcările au mistuit totul
MediaFlux
Papa Francisc a schimbat ritualul de înmormântare înainte de deces! Și-a presimțit sfârșitul?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București