Băsescu, despre o posibilă sesizare a CCR de către USL: „E dreptul lor”

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a fost întrebat, marţi, când a sosit la sediul său de campanie, ce părere are despre documentul pe care USL îl pregăteşte pentru a-l trimite la CC în legătură cu referendumul, el răspunzând: "E dreptul lor".
Romania TV
31 iul. 2012, 08:11
Băsescu, despre o posibilă sesizare a CCR de către USL:

Traian Băsescu a refuzat să facă alte comentarii.

Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, că un grup de jurişti ai USL lucrează la un document pe care să îl trimită CC şi în care să explice de ce ar trebui validat referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu.

„Un grup de jurişti din cadrul USL lucrează la un document care să explice foarte bine situaţia pe care noi o considerăm ca fiind corectă, constituţională şi legală de validare a referendumului”, a mai susţinut deputatul PNL.

Nicolăescu a menţionat că documentul USL va fi transmis Curţii Constituţionale în momentul în care şi Biroul Electoral Central va transmite rezultatul final al referendumului de duminică. El a refuzat că explice dacă documentul USL va înainta CC o sesizare, un punct de vedere sau o scrisoare deschisă în ceea ce priveşte validarea referendumului.

Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că referendumul trebuie validat de CC în condiţiile în care electoratul real al României este de 15-16 milioane, iar cei nouă milioane prezenţi reprezintă peste 60% din populaţie.

Potrivit lui Iliescu, Curtea Constituţională trebuie să ia în calcul şi boicotul la care au recurs Traian Băsescu şi PDL, apreciind ca fiind „o ruşine” faptul că preşedintele suspendat a apelat la acest lucru în condiţiile unei confruntări electorale care îl viza direct.

Fostul şef de stat a spus că CC trebuie să ia în considerare aceste elemente obiective şi să se consulte cu specialiştii de la INS, având în vedere că datele despre populaţia cu drept de vot nu sunt actualizate.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se construiește lângă o fostă mină. Se fac investiții masive aici, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Greșelile grave care distrug mixerul de bucătărie. Cum să procedăm corect
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Data la care vor fi virați banii pe cardurile de alimente
Cancan.ro
Cele 3 alimente la care Dragoș Pătraru a renunțat pentru a slăbi 30 de kilograme. Mulți români le consumă zilnic
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România: Este inadmisibil, nu pot accepta că s-a întâmplat așa ceva!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
ANPC suspendă dozatoarele de gheață din fast-food-uri după descoperirea bacteriilor periculoase la McDonald’s
MediaFlux
AMENZI de MII de LEI pentru românii care locuiesc la BLOC! Ce APARTAMENTE sunt VIZATE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar