Băsescu, despre vaccinul lui Putin: „Dacă aș putea, m-aş duce la el să îi cer unul să mă vaccinez eu”

Traian Băsescu a declarat, joi seara, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, că el ar lua, pentru uz personal, vaccinul, dar nu ar putea obliga poporul să se vaccineze cu un produs netestat suficient.
Romania TV
13 aug. 2020, 18:22
Băsescu, despre vaccinul lui Putin:

„Dacă aș putea, m-aș duce la el să îi cer unul să mă vaccinez eu. Nu contează de unde îl iei. Important este ca după 3 luni să nu îl faci și să înnebunești. Chiar dacă și fiica lui Putin s-a vaccinat. Klaus Iohannis a făcut bine cum a declarat. Ce ar fi putut să zică: „Români, din respect pentru mine, mi-a dat Putin 20 de milioane de doze, dar vă ordon să vă vaccinați!” Iar, după 3 luni, te trezești cu cine știe ce reacții adverse. Aș avea curaj să fac acel vaccin, individual.”, a precizat Traian Băsescu.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că „nu există nicio validare externă pentru vaccinul anti-COVID” anunțat de Rusia. „În acest moment nu există un vaccin anti-COVID aprobat în Uniunea Europeană”.

„România este parte din UE și încheie precontracte cu entități din UE. Nu există nicio validare externă pentru acel vaccin menționat”, a declarat șeful statului.

OMS aminteşte că vaccinul rusesc trebuie să respecte proceduri „riguroase”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a reacţionat cu prudenţă la anunţul de marţi al Rusiei referitor la realizarea unui vaccin anti-Covid-19, amintind că „precalificarea” şi omologarea unui vaccin trebuie să urmeze proceduri „riguroase”, informează AFP.

„Suntem în contact strâns cu Rusia şi discuţiile continuă. Precalificarea oricărui vaccin trece prin procedee riguroase”, a punctat Tarik Jasarevic, purtătorul de cuvânt al OMS, într-o videoconferinţă de presă, întrebat cu privire la anunţul preşedintelui rus despre dezvoltarea „primului vaccin” contra noului coronavirus.

„Precalificarea înseamnă examinarea şi evaluarea oricăror date obligatorii privind siguranţa şi eficienţa colectate în cadrul testelor clinice”, a amintit el, subliniind că procesul ar fi acelaşi pentru orice fel de vaccin.

Vaccinul lui Vladimir Putin este nesigur! „A fost aprobat după teste pe doar 38 de persoane şi provoacă reacţii adverse”)

Pe lângă validările date de fiecare ţară prin agenţiile naţionale, „OMS a instituit un proces de precalificare pentru vaccinuri, dar şi pentru medicamente. Producătorii cer precalificare din partea OMS pentru că este un fel de garanţie de calitate”, a insistat el.

Până în prezent, Rusia nu a publicat un studiu detaliat al rezultatelor încercărilor sale de a stabili eficienţa produselor pe care spune că le-a dezvoltat.

Săptămâna trecută, OMS s-a arătat sceptică în legătură cu realizarea de către Rusia a vaccinului care era aproape gata, amintind că orice produs farmaceutic trebuie „să fie supus oricăror teste înainte să fie omologate” şi „nu a văzut nimic oficial”.

Pentru moment „este vital să aplicăm măsuri de sănătate publică care să funcţioneze. Noi trebuie să continuăm să investim în dezvoltarea de vaccinuri şi de tratamente care să ne ajute să reducem transmiterea pe viitor”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

„Noi sperăm că unele dintre aceste vaccinuri să se dovedească sigure şi eficiente”, a continuat Tarik Jasarevic.

Potrivit OMS, 26 de vaccinuri sunt în stadiu de studii clinice (testate pe om) în toată lumea şi 139 în stadiul de evaluare preclinică.

Dintre cele 26, şase au ajuns la finalul lui iulie în faza a treia de dezvoltare. Cel care a fost dezvoltat de Centrul rus Gamaleïa a fost listat în faza 1.

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat marţi că Rusia a dezvoltat „primul” vaccin contra noului coronavirus, asigurând că va oferi „imunitate durabilă” şi că una dintre fetele sale şi l-a injectat.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se plantează, de fapt, trandafirii fără rădăcini. Sfaturi de la cei mai buni grădinari
Capital.ro
TAXĂ obligatorie în România. Se achită lunar, încă de la naștere. Amendă 400 lei pentru cine NU plătește
Playtech.ro
Ce să plantezi lângă ardeiul gras ca să obții o recoltă dublă. Trucul simplu pe care îl aplică adesea grădinarii cu experiență
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
ANAF, acuzată că încalcă legea. Decizia care îi lovește în mod direct pe români
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai OBRAZNICE apariții în mall! Vedetele s-au mulat de tot și le-au arătat bărbaților TOT. Recunoști cine sunt posesoarele din imagine?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi tristă pentru Elena Udrea. Dezvăluirea serii despre fostul ministru al Turismului: Au început să-i dea lacrimile...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Întârziere de două zile pentru ajutorul oferit pensionarilor de Paște. Cine nu primește cei 400 de lei la timp
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj