Băsescu: Generozitatea lui Merkel faţă de imigranţi, posibil stimulată de Premiul Nobel pentru Pace

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, luni seara, că nu exclude ca "generozitatea" cancelarului german, Angela Merkel, faţă de migranţii sirieni să fi fost "stimulată" de faptul că aceasta se afla pe lista scurtă a personalităţilor nominalizate la Premiul Nobel pentru pace.
Iulian Tudor
12 oct. 2015, 20:33
Băsescu: Generozitatea lui Merkel faţă de imigranţi, posibil stimulată de Premiul Nobel pentru Pace

Fostul preşedinte a precizat că „dezavuează total” abordarea legată de migraţie, de refugiaţi, a unor lideri europeni, el făcând referire directă la premierii Olandei şi Austriei, dar a mai ales la cancelarul Germaniei, potrivit Mediafax.

„Cine i-a chemat, să-i primească, şi doamna Merkel are aici problemele sale, pentru că anunţul public: „Să vină sirieni refugiaţi în Germania!” a fost un anunţ catastrofal din cauza efectelor, datorită credibilităţii pe care o are cancelarul Germaniei”, a spus fostul şef de stat.

Traian Băsescu a emis ipoteza că reacţia cancelarului german, Angela Merkel, ar fi fost stimulată de nominalizarea acesteia la Premiului Nobel pentru Pace. „Nu vreau să spun o răutate şi nu vreau să-mi compromit relaţiiile cu doamna Merkel, dar nici nu exclud posibilitatea ca această generozitate a domniei-sale să fi fost stimulată de faptul că se afla pe listă scurtă a celor care puteau să primească Premiul Nobel pentru pace„, a spus Băsescu.

Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2015 a fost atribuit, vineri, Cvartetului pentru Dialog Naţional din Tunisia, „pentru contribuţia sa decisivă la construirea unei democraţii pluraliste” în această ţară, după revoluţia din 2011, a anunţat Comitetul Nobel norvegian.

Cancelarul german Angela Merkel, alături de Papa Francisc şi Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), a figurat printre favoriţii la ediţia din 2015 a Premiului Nobel pentru Pace, potrivit agenţiei DPA.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Ce avere uriașă are partenera de afaceri a lunetistului lui Călin Georgescu! Femeia are legături cu militarii ceceni
Capital.ro
Cu cine va fi înlocuit Călin Georgescu? EL trebuie să îi ia locul: Electoratul face priză
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Paza lui Georgescu, asigurată de un personaj dubios. Dezvăluiri incendiare
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Rolul Cheie al ‘Supraviețuitorului Desemnat’ în Discursul Congresului SUA
MediaFlux
Ucraina a confirmat! Se întâmplă după decizia lui Trump
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă