REACŢIA lui Traian Băsescu după noile stenograme: N-am primit bani sau bunuri de la Sandu Anghel

Preşedintele Traian Băsescu reafirmă, după apariţia unor noi stenograme în cazul Mircea Băsescu-Sandu Anghel, că nu a discutat niciodată cu fratele său despre dosarul lui Bercea Mondial şi nu a primit niciun ban sau vreun bun de la acesta sau în numele acestuia.
Romania TV
25 iun. 2014, 05:35
REACŢIA lui Traian Băsescu după noile stenograme: N-am primit bani sau bunuri de la Sandu Anghel

Nu am discutat niciodată cu fratele meu, Mircea Băsescu, despre dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și nu am primit niciun ban și niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, nici pentru vreo intervenție de reducere a pedepsei în instanță și nici pentru vreo grațiere. Întocmai cum nu am primit niciodată niciun ban și niciun bun de la nimeni pentru a interveni în vreun fel în dosare sau pentru vreo grațiere. De altfel, pedepsele aplicate de instanțele de judecată lui Sandu Anghel și altor membri ai familiei lui dovedesc că justiția a funcționat doar sub imperativul legii”, a precizat preşedintele Traian Băsescu după ce Antena 3 a difuzat noi stenograme în scandalul Mircea Băsescu – Bercea Mondial.

Şeful statului arată că pedepsele aplicate de instanţele de judecată lui Sandu Anghel şi altor membri ai familiei lui dovedesc că ‘justiţia a funcţionat doar sub imperativul legii’.

NOI ÎNREGISTRĂRI în scandalul Mircea Băsescu. Ce a discutat cu fiica lui Bercea Mondial în timpul flagrantului

Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, a dat publicităţii ultima discuţie pe care a avut-o cu Mircea Băsescu, cea care a precedat reţinerea membrilor clanului Bercea sub acuzaţia de şantaj. Chiar şi atunci Mircea Băsescu a fost avertizat că înregistrările l-ar putea duce la închisoare, potrivit stenogramelor date publicităţii de Antena 3.

Vezi aici transcrierea convorbirii dintre Mircea Băsescu şi rudele lui Bercea Mondial.

Camera Deputaţilor şi Senatul vor avea miercuri o şedinţă comună în care urmează să adopte o declaraţie prin care să solicite demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu, după scandalul în care este implicat fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, şi familia interlopului Bercea Mondial, pe numele său adevărat Sandu Anghel.


DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul de lângă România care a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști din toată Europa. Este considerat un loc al regilor și are o catedrală impresionantă
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
Playtech.ro
Programul Rabla 2025, oprit de autorităţi. Motivul pentru care românii nu mai primesc tichete pentru maşini noi
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
E oficial! Trump a bătut palma cu Putin. Războiul e tranșat
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Statul oferă 700 de lei pensionarilor, în luna aprilie. Seniorii vor primi banii direct pe card, de la 1 aprilie
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Criza de personal în Ministerul Public: Doar 75% dintre posturile de execuție sunt ocupate
MediaFlux
Răsturnare privind alegerile prezidențiale! Anunț privind candidatura lui Călin Georgescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă