Băsescu: L-am apreciat foarte mult pe Cioabă pentru că i-a îndemnat pe romi să meagă la şcoală

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că l-a apreciat foarte mult pe Florin Cioabă pentru că i-a îndemnat tot timpul pe romi să meargă la şcoală şi să se creştineze, şeful statului dând asigurări totodată că el nu este un adversar al romilor şi menţionând că are un fin "ţigan".
Iulian Tudor
02 sept. 2013, 11:09
Băsescu: L-am apreciat foarte mult pe Cioabă pentru că i-a îndemnat pe romi să meagă la şcoală

Băsescu a spus, într-un interviu la adevărul.ro, că există un proces de discriminare a romilor, dar şi aceştia de multe ori nu îşi trimit copiii la şcoală, ci consideră că mai bine „merg în Italia sau într-o intersecţie să mai găsească nişte bani, unerori copiii fiind folosiţi pentru mici furtişaguri”.

El a povestit că are un fin „ţigan” de care s-a ocupat soţia sa, Maria Băsescu, arătând că acest copil nu era lăsat să meagă la şcoală, ci era trimis „la furat”.

De aceea l-am apreciat foarte mult pe Cioabă, pentru că el tot timpul i-a îndemnat să meagă la şcoală şi să se creştineze. (…) Am apreciat foarte mult acest efort al lui Cioabă şi asta a fost relaţia mea cu el: respectul pentru că şi-a dat seama de hibele comunităţii pe care o reprezenta: şcoala şi biserica„, a mai spus Băsescu.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac majoritatea oamenilor atunci când spală șosetele. Cum să le cureți, de fapt
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. E zi națională de doliu și tăcere: Știa să facă din nimic ceva valoros
Playtech.ro
Schimbarea din apartament pentru care ai nevoie de semnătura tuturor vecinilor. Amenzile sunt uriaşe
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trupe românești în Ucraina? Experții răspund la întrebarea esențială la care autoritățile ridică din umeri: „E un semnal că lucrurile avansează”
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Doliu în sportul românesc. A murit o legendă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
E oficial! Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la energie și gaze încă 3 luni, respectiv un an
Cancan.ro
Alertă de iarnă severă în România. Ninsori viscolite începând cu sâmbătă, ora 8:00
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi interzis! Băsescu a încheiat definitiv discuția: Este indiscutabil
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Digi Communications N.V. raportează creșteri semnificative în 2024
MediaFlux
Românii vor avea pensii digitale. Anunțul șefului Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Doar Dumnezeu ne-a salvat!” – Cum am scăpat de un dezastru aviatic la Otopeni, dar riscurile de siguranță rămân