Băsescu mulţumeşte autorităţilor muntenegrene pentru sprijinul pentru victime, dar şi celor române

Traian Băsescu a transmis, luni, un mesaj de condoleanțe familiilor cetățenilor români care au murit în accidentul rutier petrecut în Muntenegru, şeful statului român mulţumind autorităților din Muntenegru pentru sprijinul acordat victimelor, dar și autorităților române.
Romania TV
24 iun. 2013, 12:21
Băsescu mulţumeşte autorităţilor muntenegrene pentru sprijinul pentru victime, dar şi celor române

„Cu mare durere am aflat despre stingerea din viață a cetățenilor români în cumplitul accident rutier petrecut duminică în Muntenegru. Sunt alături de cei care au suferit această dureroasă pierdere și îmi exprim profunda compasiune pentru familiile victimelor tragicului accident”, se arată în mesajul preşedintelui Traian Băsescu, postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

„Doresc, de asemenea, să le mulțumesc autorităților din Muntenegru pentru sprijinul acordat victimelor, dar și autorităților române. Sincere condoleanțe famililor celor decedați! Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, mai precizează şeful statului.

Cel puţin 19 persoane au murit după ce autocarul în care se aflau, înmatriculat în România, a căzut într-o prăpastie, în Muntenegru, duminică după-amiază. Alţi 27 de pasageri au suferit răni moderate. Un copil muntenegrean care era pe pod a fost acroşat uşor de autocar şi a fost rănit.

Accidentul a avut loc imediat după ce autocarul a ieşit dintr-un tunel, a derapat pe un asfalt alunecos, a rupt balustrada de siguranţă în partea stângă a drumului şi a căzut 30-40 de metri în prăpastie. Cauza accidentului nu a fost stabilită, dar se pare că şoferul nu a adaptat viteza la acel segment de drum alunecos, relatează site-ul postului B92.

Patru dintre pasagerii răniţi prezintă risc vital şi sunt conectaţi la aparate, anunţă reprezentantul clinicii KCCG din Podgoriţa, unde au fost transportaţi pasagerii răniţi, citat de site-ul de ştiri RTCG.

Secretarul de stat Raed Arafat, aflat la spitalul din Podgoriţa, a declarat, luni, că vor fi trimise la faţa locului două avioane pentru transportul răniţilor în România şi un altul pentru aducerea în ţară a persoanelor decedate.

Misiunea este executată la solicitarea Celulei de criză constituită la nivelul Ministerului Afacerilor Externe.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Ultimele imagini cu Gene Hackman și soția sa, Betsy Arakawa. Cei doi au fost găsiți morți în casa lor din Santa Fe
Capital.ro
Americanii l-au îngropat pe Călin Georgescu. L-au dat la schimb: E legitim
Playtech.ro
Ce nu au voie părinţii să ducă la şcoală de 1 şi 8 Martie. Este interzis să ofere aşa ceva profesoarelor sau învăţătoarelor
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Fără sobe din 2027! Ce lege se pregătește la Bruxelles
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a înregistrat seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlăturat! De cine va fi înlocuit: Eu candidez!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Frații Tate au părăsit România și au ajuns în Statele Unite
MediaFlux
Călin Georgescu a pornit atacul! Mutare de ultimă oră în dosar
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată