Băsescu a făcut referire la această vizită în contextul în care a fost întrebat despre o vizită marţi, 18 iunie, în România, a şefului CIA din SUA, John Brennan.
„Aşa este, da. Şi luni vine Patruşev, şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse”, a răspuns Băsescu.
Patruşev este secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse din 2008, după ce între 1999 şi 2008 a fost directorul FSB, serviciul rus de securitate care a urmat KGB.
Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse este un organism consultativ al preşedintelui de la Moscova pe teme de securitate naţională. Este compus din miniştrii cu atribuţii în domeniu şi şefii agenţiilor de securitate din Rusia şi este prezidat de şeful statului rus, Vladimir Putin.