Băsescu: Nu am identificat în buget bani pentru mărirea salariilor şi pensiilor VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că nu a identificat în buget "un loc" din care să se poată tăia şi da bani, dar a precizat că nu are "competenţa extraordinară a politicienilor".
Romania TV
31 ian. 2012, 16:20
Băsescu: Nu am identificat în buget bani pentru mărirea salariilor şi pensiilor VIDEO

„Eu nu am identificat în buget un loc din care să tăiem şi să dăm bani, dar eu nu am competenţa extraordinară a politicienilor”, a spus preşedintele.

Traian Băsescu i-a îndemnat pe cei care au anunţat posibilitatea unor majorări să indice şi sursele acestora şi a făcut apel la „realism” pentru clasa politică”.

Guvernul va lua în calcul o uşoară recuperare salarială în sectorul public şi indexare a pensiilor, dar numai condiţionat de stabilitate şi creştere economică, fără să se angajeze în măsuri populiste care pot destabiliza ţara, a declarat, luni, premierul Emil Boc.

„Guvernul nu va deschide robinetul măsurilor populiste, dar aceasta nu înseamnă că nu va respecta angajamentele anunţate încă din luna decembrie, dacă există condiţii”, a spus Boc, amintind că Executivul a stabilit încă de la sfârşitul anului trecut că salariile din sectorul public şi pensiile vor fi majorate prudent în cursul acestui an, în cazul în care condiţiile economice vor permite.

Premierul Emil Boc a fost mandatat, luni, de conducerea coaliţiei, să negocieze cu FMI creşterea pensiilor şi salariilor, din luna aprilie, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde.

„Astăzi, membrii conducerii coaliţiei l-au mandat în clar pe domnul prim-ministru să negocieze cu FMI, delegaţia FMI de la Bucureşti, mărirea, din aprilie, a salariilor şi pensiilor”, a anunţat Frunzăverde, după şedinţa de luni dimineaţă a coaliţiei de guvernare.

Preşedintele Traian Băsescu a atras atenţia, duminică, asupra pericolului pe care l-ar genera adoptarea unor măsuri populiste.

„În raport cu costurile, cu suferinţele pe care românii le-au avut pentru a ajunge la această stabilitate, ar fi păcat să ajungem la dezechilibre, pentru că tot efortul din 2009, 2010, 2011 se poate pulveriza printr-un singur act normativ populist”, a avertizat, duminică, preşedintele Băsescu.

De altfel, şeful statului a declarat că, potrivit unor prognoze, există riscul ca statele din zona euro să intre în recesiune în a doua parte a acestui an, iar, în acest caz, România s-ar putea afla în dificultate.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
Playtech.ro
Românii scutiți de taxe și impozite. Cum profiți de facilități fiscale și te încadrezi la excepții
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște: În Lunea Albă finii trebuie să își viziteze nașii
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu NU trebuia să ajungă președintele României. Dosarul ținut special ascuns
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani. Sfârșitul unui pontificat istoric
MediaFlux
Papa Francisc a schimbat ritualul de înmormântare înainte de deces! Și-a presimțit sfârșitul?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București