Întrebat dacă este dezamăgit de prestaţia lui MRU în campanie, Băsescu a răspuns: „Nu mă obligaţi la evaluări în plină campanie. Ştiţi că nu vreau să mă angajez în aprecieri politice, decât în măsura în care eu însumi devin subiect de campanie sau de atacuri ale unora dintre combatanţi. Pot doar să vă corectez puţin întrebarea. Nu eu am investit cel mai mult în Mihai Răzvan Ungureanu, ci PDL-ul.”
Şeful statului a respind ideea unui blat între PDL şi PSD în cursul acestei campanii, arătând că asemenea aranjamente sunt sporadice şi nu vor fi duse până la capăt. „S-ar descalifica şi unii, şi alţii. Cel mult cred că pot fi aranjamente la nivel local, pe câteva colegii spre ruşinea celor care, eventual, le-au făcut. Cu siguranţă chiar cei care le-au făcut nu-şi vor respecta „aranjamentele”. La nivel de partide este exclus”, a comentat Traian Băsescu.
În ceea ce-i priveşte pe democrat-liberali, Băsescu a arătat că prezenţa lor la putere va depinde de prestaţia lor în utlima săptămână de campanei. „Depinde de ei, cât de convingători vor fi în ultima săptămână de campanie. Ce vă pot spune cu certitudine este că, în primul rând, ei trebuie să se vadă la guvernare. Eu îi pot vedea exact aşa cum se văd ei pe ei înşişi”, a mai spus preşedintele.