Băsescu: Nu voi promulga modificările PSD la Legea educaţiei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, în discursul de la Convenţia PDL, că se va opune modificărilor pe care le încearcă PSD la Legea educaţiei promovată de foştii miniştri Daniel Funeriu şi Mircea Miclea, inclusiv prin trimiterea spre reexaminare în Parlament la momentul promulgării.
Romania TV
23 mart. 2013, 11:21
Băsescu: Nu voi promulga modificările PSD la Legea educaţiei

„Ce încearcă să modifice PSD sigur ne vom opune. Sau atunci când legea va veni la promulgare o voi trimite înapoi, pentru că titlurile universitare, evoluţia în cariera universitară până să ajungi profesor trebuie să fie ţinute la nivelul de exigenţă propus de legea promovată de Miclea şi Funeriu. Aţi făcut o lege a educaţiei extraordinară, este una din legile cele mai apreciate la nivel european şi care corespunde întrutotul Agendei 2020 a UE”, le-a spus Băsescu delegaţilor PDL.

El a arătat că noua lege a educaţiei este destinată să dea şanse tinerei generaţii şi să desfiinţeze impostura la nivel universitar, iar introducerea „clasei zero” este argumentată ştiinţific.

„Ştiu că aveţi toţi semnale legate de aşa-numita clasă zero, Funeriu mă roagă mereu să nu îi mai spun clasa zero. O să îi spun aşa pentru că aşa îi spune cea mai mare parte a populaţiei. Dar vreau să ştiţi că acea comisie prezidenţială care a lucrat pentru a diagnostica situaţia din educaţie a adus argumente ce diferenţă uriaşă este între un copil care a făcut această clasă zero şi un copil care vine direct din grădiniţă în clasa întâi. Diferenţa de evoluţie nu se mai recuperează până la sfârşitul liceului şi acest lucru este ştiinţific demonstrat”, a afirmat Băsescu.

De asemenea, preşedintele a arătat că şi partea din lege care se referea la învăţământul profesional „are un succes extraordinar” în rândul tinerilor.

„Vreau să ştiţi că partea din legea educaţiei care a reînfiinţat posibilitatea de a face şcoală de meserie are un succes extraordinar. Sunt 20.000 de tineri care s-au înscris la aceste şcoli şi au şansa meseriei odată cu terminarea liceului”, a mai spus el.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu SGR în zonele rurale. Decizia se aplică în toată țara și oamenii care stau la curte vor beneficia din plin
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI