Preşedintele Traian Băsescu a dat discursul Regelui Mihai I pe ceremoniile consacrate Zilei Armatei. Şeful statului a avut programată participarea la eveniment organizat la Monumentul eroilor militari căzuţi la datorie, începând cu ora 09.15.
Potrivit programului oficial al preşedintelui, acesta a plecat la ora 10.10 spre Bruxelles, unde se întâlneşte cu Jose Barroso, preşedintele CE.
Şeful statului a participat, în 25 octombrie 2010, alături de ministrul Apărării, Gabriel Oprea, şi de alţi reprezentanţi ai Armatei Române, la ceremonia militară şi religioasă pentru dezvelirea Monumentului închinat Eroilor militari români căzuţi la datorie.
Traian Băsescu a asistat la ceremonialul religios, după care a depus o coroană de flori, având mesajul „Glorie eroilor patriei; Preşedintele României, Traian Băsescu”.