Preşedintele Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa premierului Victor Ponta, afirmând că îl despart prea multe lucruri pentru a-l invita la discuţii.
Traian Băsescu a spus că premierul Victor Ponta „şi-a construit cariera pe un furt intelectual” şi a fost „un mediocru procuror”, în timp ce el a avut o carieră de vârf ca şi comandat de navă.
„Ne despart mult prea multe, eu nu pot fi confundat cu unul care şi-a construit cariera pe furt intelectual, un om care a fost un mediocru procuror, eu am fost un comandat de navă de vârf, am fost un vârf în meseria mea, şi recunoscut ca atare. Nu ne leagă prea multe, el a plagiat, eu am muncit, el a fost mediocru, eu am fost un vârf profesional, el minte, eu am curajul să le spun românilor când sunt vremuri grele. Mă gândesc de multe ori ce ar fi fost dacă Ponta ar fi trebuit să anunţe măsuri de austeritate la un moment dat. (…) Nu am ce să discut, e prea mare diferenţa între noi”, a afirmat şeful statului.