Băsescu: Poziţia României în UE, fragilizată puternic de fluierarea liderilor europeni pe stadioane

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că poziţia României în UE este în prezent "fragilizată puternic" de evenimentele din vară, dar şi de atitudinea unora dintre politicieni români care au permis "fluierarea oficialilor europeni pe stadioane".
Romania TV
19 oct. 2012, 14:19
Băsescu: Poziţia României în UE, fragilizată puternic de fluierarea liderilor europeni pe stadioane

„În ce situaţie credeţi că sunt eu la Consiliu, când acum două zile lideri ai UE au fost fluieraţi in corpore pe stadioane? (…) Poziţia noastră este şubredă în interiorul UE, cu o credibilitate fragilizată puternic şi de ce s-a întâmplat în vară şi de atitudinile unor lideri politici din România”, a declarat Băsescu, la Bruxelles, după lucrările summit-ului Consiliului European.

El a subliniat că România a făcut paşi înapoi chiar şi faţă de perioada de dinainte de aderare în privinţa credibilităţii.

„Am făcut paşi înapoi prin atitudine”, a afirmat Băsescu.

Totodată, el a făcut referire şi la scrisoarea primită de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, cu privire la observaţiile Comisiei Europene faţă de procedura de selecţie a procurorilor şefi pentru Parchetul General şi DNA.

„Aţi văzut scrisoarea primită de doamna ministru Pivniceru. Nici înainte de intrarea în UE nu aveam o listă atât de lungă de probleme”, a spus Băsescu.

De asemenea, întrebat care sunt în aceste condiţii şansele de reuşită pentru aderarea României la Schengen, Băsescu a spus că „s-a obişnuit” în România că „orice poate fi compromis”.

„M-am obişnuit că în România orice poate fi compromis. Depinde de noi dacă le compromitem sau nu. Dar se pare că în ultimele luni avem chiar o determinare să ne compromitem şansele pe care le avem”, a spus Băsescu.

Băsescu a menţionat şi că este „o copilărie” şi „foarte incorectă” abordarea unora dintre politicienii şi jurnaliştii români potrivit cărora România ar fi „supusă” Bruxelles-ului.

„Este o copilărie. Nimeni nu este supusul nimănui. Avem un Tratat, iar Bruxelles-ul reacţionează atunci când nu îl respectăm”, a spus Băsescu.

El a arătat că atunci când România are probleme cu fondurile structurale, cu statul de drept, cu politica externă, Comisia Europeană poate reacţiona deoarece este „câinele de pază” al Tratatului de Aderare la UE.

„Am văzut supărare că suntem admonestaţi de la Bruxelles. Aduceţi-vă aminte ce au păţit Italia şi Franţa atunci când nu au avut un comportament european faţă de minoritatea roma”, a spus Băsescu.

El a amintit că în acea ocazie „acelaşi” comisar european pentru Justiţie, Viviane Reding, a intervenit şi a avertizat cele două ţări cu privire la instituirea procedurii de infringement.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Lucrul pe care să nu-l montezi niciodată pe gard. Riști o amendă usturătoare, deși pare un gest nevinovat
Capital.ro
Primăria impune noi taxe! Șoferii vor plăti 140 de lei pe lună pentru abonament
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Vară incendiară în România. Vremea va fi de nesuportat
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Ea este Ștefania, asistenta de la Spitalul Sfântul Spiridon care a murit la doar 47 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegi, în memoria ei: „Atât de sufletistă...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Greșeală în decizia CCR?! Bucurie imensă pentru Călin Georgescu: Hotărârile nu au valoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Amenzi pentru cei care stau la bloc și la curte! Se dau primăvara aceasta!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante